Prin 2004, lucrurile începuseră să se-ndrepte. Încheiasem colaborarea cu tipografia Master Print Super Offset. Îmi plătisem datoriile către prieteni. Săracii, mă împrumutaseră pe termen nedeterminat, fiecare cu cît putuse, între 100 și 300 de dolari. Promisesem solemn: "Ție-ți dau în noiemebrie, ție, în martie…" ș.a.m.d. La începutul lui 2004, eram giugiuc. Achitasem ultima rată. Am mulțumit tipografilor, șefilor (cei mai de treabă șefi pe care i-am avut vreodată), colegilor (care m-au învățat meserie, păcat că meseria a murit, între timp) și am plecat. Mi-am promis să dorm un an. Știți proverbul, cine se scoală de dimineață cade singur în ea.

N-am apucat să dorm prea mult. Toamna m-am trezit cu un telefon de la Carmen Bărbulescu, redactor la TVR, aflată în pană de moderator la o emisiune veselă. Nu știu de unde mă găsise, dar era într-o situație disperată (ei, nici chiar așa, da' dă bine la povestire!) și am dat proba. Cel care fusese înainte era haios, se lipea de sticlă, da' n-avea vorbele la el. Ăsta e misterul prezenței mele, timp de patru ani, non-stop, pe postul național. S-a-ntîmplat.

Ei bine, omului i se urăște cu binele. Scriam la ProSport. Apoi, la Adevărul. Începusem să mă cred important. Cînd aveam o părere, apăi o aveam. Și trebuia să arăt omenirii drumul de urmat. Așa m-a găsit anul 2008, vedetă. În 2008, s-a schimbat șeful televiziunii. A plecat Tudor Giurgiu (blamat) și a venit Alexandru Sassu (politic). Eram amic cu Tudor. Așa că m-am pus pe scris și l-am veștejit pe noul director al TVR. Omul a citit și n-a zis nimic. Toamna, am dispărut din schemă.

Prin 2004, lucrurile începuseră să se-ndrepte. Încheiasem colaborarea cu tipografia Master Print Super Offset. Îmi plătisem datoriile către prieteni. Săracii, mă împrumutaseră pe termen nedeterminat, fiecare cu cît putuse, între 100 și 300 de dolari. Promisesem solemn: "Ție