Cu regret, vă anunțăm trecerea în moarte clinică a Uniunii Social-Liberale, mamă devotată și ajutor de nădejde în alegerile din 2012, dar a cărei existență e susținută numai de actul de naștere de la judecătorie. Fiii ei iubiți, PSD, PNL și PC, nu au găsit cale să arate lumii cât de echilibrați sunt, dintre ei, doar cel mare și social-democrat având glas și trup. Ceilalți doi, mai firavi din născare, dovedesc, din păcate, afecțiuni neuronale care necesită asistență de specialitate. Așa e în toate familiile: nu toți pruncii sunt la fel de viguroși, frumoși, deștepți… Dovadă stau aparițiile repetate și de anvergură ale pesediștilor, care au înțeles că forța lor vine din unitatea de haită cu care se prezintă în fața proș… asta, alegătorilor, ca să nu mai vorbim de propaganda despre nimic cu care ne împroașcă zi de zi. Ei sunt prezenți. De partea cealaltă, conservatorii sunt inexistenți, iar liberalii, aoleu, mamă!, nu au învățat nimic de la fratele cel mare. Să vii cu ideea ”originală” de a strânge semnături ca Ploieștiul să fie capitală de regiune, în condițiile în care PSD a aranjat deja treaba asta, denotă o limitare de strategie politică – asta ca să mă exprim elegant – doar dacă nu cumva e vorba de alt interes cu semnăturile astea. Prezența firavă, neunitară și, pe alocuri, tâmpă nu se compensează cu aroganța cu care spun liberalii că USL e bine, mersi. De aceea, PNL e ca frunza aia de salată de lângă friptură și care va sfârși la gunoi. Cu plăcere.
Cu regret, vă anunțăm trecerea în moarte clinică a Uniunii Social-Liberale, mamă devotată și ajutor de nădejde în alegerile din 2012, dar a cărei existență e susținută numai de actul de naștere de la judecătorie. Fiii ei iubiți, PSD, PNL și PC, nu au găsit cale să arate lumii cât de echilibrați sunt, dintre ei, doar cel mare și social-democrat având glas și trup. Ceilalți doi, mai firavi din născare, dov