Iubite mame, Dincolo de participarea mea activă, atât la protestele împotriva exploatării cu cianuri de la Roșia Montană, cât și la cele împotriva exploatărilor prin fracturare din țara noastră, vă scriu în calitate de fiică. Mama știe ce fac, nu-mi fac griji pentru ea, chiar dacă se teme pentru siguranța mea. Știe ce înseamnă lipsa de libertate pentru că a crescut într-un regim comunist. Din fericire, pentru mine și-a dorit altceva și sunt sigură că v-ați înțelege foarte bine dacă v-ați cunoaște și ați avea o discuție pe această temă. În acest moment mă aflu pe B-dul Magheru, în centrul capitalei. Am ocupat carosabilul în semn de revoltă împotriva violențelor de la Pungești. În fața mea, frumos aliniați stau fiii dumneavoastră. Mă uit la fiecare în parte și vă spun sincer că cei mai mulți nu reușesc să mă privească în ochi. Unii dintre ei au auzit despre ce s-a întâmplat în Moldova și par rușinați că poartă uniformă. Strada îi consideră direct responsabili pentru toate nedreptățile din țară, pentru complicitate cu hoția, pentru afacerile ilegale, pentru exproprieri, pentru sărăcie, pentru poluare, pentru taxele imense pe care le plătim statului, pentru pensia dumneavoastă mică și pentru alocațiile copiilor. Vă înțeleg durerea. Îmi imaginez că atunci când vă spuneau că vor să apere țara nu vă gândeați c-o să se ajungă aici. Vă scrie un om liber, care nu acționează decât așa cum îi dictează conștiința. Un om care are curajul să spună ‚,nu’’, atunci când situația o cere, care face diferența dintre bine și rău. Nu am o armă în dotare, pentru că mi-am ales alt drum. Ies în stradă să-mi revendic drepturile, pentru că mama mi-a zis că nu trebuie să mă las călcată în picioare. Nu pricep de ce doi oameni cu caracteristici comune trebuie să se comporte ca niște inamici. Și eu și fiul dumneavoastră ne-am născut în aceeași țară minunată. Amândoi am fost în prima zi de școală, c