Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alimente expirate, depistate în urma unor controale efectuate în grădiniţe

Publicat in Adevarul, vineri 18 octombrie 2013 ·

Supraagomerare în dormitoare, alimente expirate şi prize fără protecţie s-au numărat printre neregulile constatate în cadrul unor controale efectuate în grădiniţie, timp de două săptămâni, de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Inspectorii ANPC au verificat 584 grădiniţe cu program prelungit, dintre care 200 nu respectau în totalitate prevederile actelor normative în ceea ce priveşte modul de asigurare a calităţii serviciilor prestate.

În cadrul acestor controale, au fost verificate şi 28 de tone de alimente constatându-se că 813 kilograme prezentau abateri de la prevederile legale în vigoare.

ANPC a dispus aplicarea a 334 de sancţiuni contravenţionale, din care 272 avertismente şi 112 amenzi în valoare de 384.000 lei, oprirea definitivă de la utilizare a 219 kg de alimente în valoare de 3.491 de lei şi oprirea temporară de la comercializare şi/sau utilizare a 178 kg de alimente în valoare de 2.157 lei până la remedierea deficienţelor, informează Mediafax.

Totodată, au fost dispuse 22 măsuri de oprire temporară a prestării serviciilor, la grădiniţe din judeţele Braşov, Giurgiu, Mehedinţi, până la remedierea deficienţelor şi 34 de măsuri pentru remedierea deficienţelor, la grădiniţe din Albă, Bihor, Neamţ şi Sibiu.

Printre neregulile constatate, s-au numărat: dormitoare supraaglomerate, mobilier depreciat, prize electrice fără protecţie, insuficienţa grupurilor sanitare sau neadaptarea acestora la vârsta copiilor, utilizarea de paturi suprapuse în dormitoare fără a deţine avizul legal, alimente modificate organoleptic, în afara datei durabilităţii minimale, depozitate necorespunzator, folosirea în meniurile copiiilor a alimentelor nerecomandate, etc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dezbateri publice - 4 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
SC SAPPHIRE ENERGY SRL, cu sediul in Bucureşti Sectorul 1, Strada EMANOIL PORUMBARU, Nr. 93-95, CAMERA 1, Etaj 1, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organizarea dezbaterii publice privind solicitarea de emitere a revizuirii autorizaţiei integrate

Armata israeliană anunţă moartea a patru ostatici, inclusiv a unui israeliano-britanic

News.ro acum 48 minute
Armata israeliană a anunţat luni moartea a patru ostatici răpiţi la 7 octombrie de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, inclusiv a israeliano-britanicului Nadav Popplewell, confirmată la scurt timp după aceea de către kibuţul în care locuia, relat

Prima declaraţie a lui Mbappé după ce a semnat cu Real Madrid. Cifrele remarcabile care îl recomandă

Mediafax acum 3 ore
Francezul a făcut prima declaraţie oficială, spunând: „Un vis devenit realitate. Atât de fericit şi mândru să mă alătur clubului visurilor mele, Real Madrid. Nimeni nu poate înţelege cât de emoţionat sunt în acest moment. Abia aştept să vă văd, Madr

Percheziții acasă la bărbatul care a încercat să dea foc ușii Ambasadei Israelului din Bucureşti

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii fac, luni seara, o percheziţie la locuinţa din Bucureşti a cetăţeanului sirian care a încercat să dea foc ușii de la intrarea în Ambasada Israelului, amenințând că se va autoincendia, relatează News.ro. Forte antitero la Ambasada Israelul

Viktor Orban a anunțat la Salonta că-l susține pe Iohannis la șefia NATO - Maszol.ro

HotNews acum 2 ore
Premierul ungar Viktor Orban a făcut, luni după-amiază, o vizită la Salonta, judeţul Bihor, unde a discutat despre alegerile din 9 iunie cu lideri locali şi naţionali. „Avem nevoie de reprezentarea UDMR în Parlamentul European. Viktor OrbanFoto: Den

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 8 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Brigitte Bierlein, prima femeie cancelar din istoria Austriei, a murit la 74 de ani, „după o boală scurtă, dar gravă”

HotNews acum 2 ore
Fostul cancelar austriac Brigitte Bierlein a murit la vârsta de 74 de ani, au anunţat luni autorităţile, potrivit Agerpres. Cancelarul Austriei, Brigitte Bierlein, sosește la un summit al Uniunii Europene, la Bruxelles, pe 18 octombrie 2019.Foto: JO

Mihai Tudose, despre un posibil candidat comun al PSD şi PNL la alegerile prezidenţiale: De ce nu? Vedem cine are mai multe şanse

HotNews acum o ora
​Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose nu exclude ideea unei candidaturi comune din partea PSD şi PNL la alegerile prezidenţiale din acest an. El subliniază că importante sunt rezultatele alegerilor locale, iar pentru alegerile generale şi prezidenţiale

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 8 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 9 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Vremea

București
acum

19°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

19°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
vin.

17°/29°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°