Prins în flagrant în timp ce consuma droguri de mare risc, cunoscutul hartist al poporului rrom, Florin Salam, a recunoscut că trage pe nas şi bagă pe venă de ceva timp, dar spune că n-are absolut nicio vină pentru asta, ci că totul s-a datorat unei conjuncturi nefericite. „Eu sunt un om foarte credincios, nici nu port cruciuliţe la gât dacă n-are peste două kile de goldean de douăjpatru de karate! Şi, pentru că atâta m-am rugat, în cântecele mele, să-mi moară dujmanii când io mă distrez şi arunc cu banii, până la urmă i s-o fi făcut lehamite lu’ Doamne-Doamne şi chiar mi-a lichidat toţi dujmanii, a afirmat Salam.
Ultimul dujman al meu, un jmeker haladit care mi-o suflase pe Miss Piranda 2012, într-un club de manele din Strehaia, a murit trăsnit, fiindcă nu-şi pusese paratrăsnet pe palat. Io la început m-am bucurat, da’ pe urmă, când m-am aşezat la masa de creaţie, canci de mai compune ceva! Păi, dacă nu mai aveam dujmani, ce manele să mai compun? Că dujmanii erea muzele mele, fără ei m-am trezit dodată cu un vid total în creer şi o notă n-am mai fost în stare să cânt. Şi e şi normal că am dat-o în depresie, iar viaţa mea s-a transformat într-un coşmar: aveam bani de nu ştiam să-i număr, da-n cine să mai arunc cu ei, dacă nu mai aveam picior de dujman?”.
Exclusiv online
comentariu
Prins în flagrant în timp ce consuma droguri de mare risc, cunoscutul hartist al poporului rrom, Florin Salam, a recunoscut că trage pe nas şi bagă pe venă de ceva timp, dar spune că n-are absolut nicio vină pentru asta, ci că totul s-a datorat unei conjuncturi nefericite. „Eu sunt un om foarte credincios, nici nu port cruciuliţe la gât dacă n-are peste două kile de goldean de douăjpatru de karate! Şi, pentru că atâta m-am rugat, în cântecele mele, să-mi moară dujmanii când io mă distrez şi arunc cu banii, până la urmă i s-o fi făcut lehamite lu’ Doamne-Doamne şi c