Partidul Conservator Buzău a desfăşurat o acţiune umanitar-caritabilă ieri, de Ziua Alimentaţiei, la Căminele de Bătrâni din Ulmeni şi Năeni. De asemenea, conservatorii buzoieni au mai împărţit ajutoare unei bătrâne din satul Târlele, comuna Cochirleanca.
Membrii PC Buzău prezenţi la acţiune au rămas profund impresionaţi de ceea ce au văzut şi, de asemenea, au avut multe de învăţat de la bătrânii din aşezămintele respective, mai ales că aceştia le-au mulţumit cu lacrimi în ochi, pentru vizita făcută.
La Căminul de bătrâni din Ulmeni, membrii caravanei PC au fost întâmpinaţi cu zâmbetul pe buze de îngrijitorii de acolo, iar la Căminul din Năeni, bătrânii au ţinut să le răsplătească efortul tinerilor şi membrilor PC prezenţi prin câteva recitări de poezii şi îmbrăţişări calde. La bătrâna Tinca din satul Târlele, comuna Cohirleanca, emoţia a fost şi mai mare, pentru că, femeia în vârstă de 80 de ani este oarbă şi neputincioasă şi nu credea că asemenea daruri pot veni, fără vreo obligaţie de la nişte necunoscuţi. ●
Partidul Conservator Buzău a desfăşurat o acţiune umanitar-caritabilă ieri, de Ziua Alimentaţiei, la Căminele de Bătrâni din Ulmeni şi Năeni. De asemenea, conservatorii buzoieni au mai împărţit ajutoare unei bătrâne din satul Târlele, comuna Cochirleanca.
Membrii PC Buzău prezenţi la acţiune au rămas profund impresionaţi de ceea ce au văzut şi, de asemenea, au avut multe de învăţat de la bătrânii din aşezămintele respective, mai ales că aceştia le-au mulţumit cu lacrimi în ochi, pentru vizita făcută.
La Căminul de bătrâni din Ulmeni, membrii caravanei PC au fost întâmpinaţi cu zâmbetul pe buze de îngrijitorii de acolo, iar la Căminul din Năeni, bătrânii au ţinut să le răsplătească efortul tinerilor şi membrilor PC prezenţi prin câteva recitări de poezii şi îmbrăţişări calde. La bătrâna Tinca din satul Târlele, comuna Coh