Vă propun o excursie pe valea Rinului şi în Olanda. Rinul izvorăşte din Elveţia şi traversează o mare parte din Germania şi Olanda, iar pe valea lui, în timp, s-au construit foarte multe castele spectaculoase. Luaţi-vă o săptămână de vacanţă, suiţi-vă în maşină şi mergeţi în aceste locuri de basm! Schloss Stolzenfels se arată gălbui de departe. Mai aproape, galbenul devine ocru, se văd turnuri şi dantelele ferestrelor închise. Friedrich Wilhelm al Prusiei a dispus reconstruirea castelului în stilul romantic, după ce a fost distrus în 1689 de francezi. Vizitatorii sunt nevoiţi să poarte Filzpantoffel, nişte papuci uriaşi, groteşti, să fie Publicitate atenţi să nu se calce, să nu îi scape din picioare, să nu se împiedice, să nu se enerveze, să nu alunece. Camera reginei, Elisabeta Ludovica de Bavaria, e delicată şi stranie: un pat cu baldachin, câteva sertare, portretul ei la 16 ani, un tablou cu regele, un fotoliu. Cele peste 150 de camere ale castelului nu sunt deschise pentru vizitare, însă poţi vedea grădina în stil italian şi statuia verzuie a lui Sigfried. Trebuie vizitat şi castelul Pfalz, aflat pe o insulă în mijlocul apei, lângă satul Kaub. Ridicat la începutul secolului al XIII-lea de Lewis Bavarianul, acesta servea drept punct de plată pentru cei care navigau pe Rin. A fost cucerit o singură dată, în toamna anului 1504. Daţi o fugă şi în Olanda. Multă lume vizitează Amsterdamul şi este impresionată. Şi eu l-am vizitat, dar pe mine m-au impresionat oraşele mici din preajma marelui oraş. Vă recomand Zaanse Schans. Dacă v-aţi gândit la Olanda ca la o ţară plină de mori de vânt, atunci acesta este peisajul din Zaanse. Un fel de muzeu al satului, deşi conceptual este diferit. Casele de aici au aspectul că ar fi locuite, nu doar piese de muzeu. Pe lângă case şi magazine există şi un atelier în care se fac papuci tradiţionali din lemn. Când te gândeşti la br