David Sach, Chief Financial Officer, va părăsi compania Central European Media Enterprises Ltd. (CME, proprietarul Pro TV), pe data de 29 octombrie a acestui an, anunta capital.ro.
Anthony Chhoy, Vice-Preşedintele CME, cel care se ocupa de Strategie şi Operaţiuni, şi-a dat de asemenea demisia şi va pleca din companie pe data de 15 noiembrie.
Cele două demisii, atât a Directorului Financiar cât şi cea a Vice-Preşedintelui, vin la doar două luni după demisia lui Adrian Sârbu, care deţinea în CME atât funcţia de Director cât şi pe cea de Preşedinte.