Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Bijuterii muzicale” de excepţie la Filarmonica “Dinu Lipatti”

Publicat in Gazeta de Nord Vest, vineri 18 octombrie 2013 ·

Îndrăgita serie de concerte “Bijuterii muzicale” a revenit joi seara în programul Zilelor Muzicale Sătmărene, avându-l la pupitrul orchestrei Filarmonicii “Dinu Lipatti” pe directorul ei muzical, maestrul Franz Lamprecht, cel care a fost şi la deschiderea Festivalului “Zilele Muzicale Sătmărene”. Solista concertului a fost soprana Sylvia Wieland de la Teatrul de stat din Schleswig-Holstein, specializată în opera mozartiană şi roluri de operetã. Artista a studiat la Academia de muzică din München şi este o colaboratoare constantă a Filarmonicii din Hamburg. Şi de data aceasta, spectacolul s-a desfăşurat cu sala plină, sătmărenii având parte de un program bogat şi divers.

Astfel, concertul a debutat cu Poloneza de Liadow, după care pe scenă a urcat soprana Sylvia Wieland, care a interpretat Cântecul păsărilor din opera “Paiaţe”, de Leoncavallo, continuat cu un Intermezzo din opera “Paiaţe”, şi “Viena rămâne Viena !,” de Schrammel. După care, pe scenă a revenit Sylvia Wieland cu “Iubire, tu eşti cerul pe pământ!”, de Lehar, urmat de un Pelerinaj coral din opera “Tanhauser”, de Wagner şi cu Frunzele dimineţii de Strauss fiul. Prima parte s-a încheiat cu artista germană interpretând “Priveşte-mă. Fii bun cu mine!”, tot de Lehar şi cu Muzică de balet din “Carnavalul de la Roma”, de Strauss fiul.

În partea a doua a concertului a fost interpretat Tico Tico, de Abreu, urmat de un nou moment cu soprana Sylvia Wieland cu piesa “Sunt îndrăgostit!”, de Lehar, Poloneza de Ceaikovski, “Veşnic te voi iubi” din filmul “Bodyguard”, de Parton şi Alexis Zorbas, de Theodorakis. Spectacolul s-a încheiat în mod oficial cu “Buzele mele sărută atât de fierbinte” din opereta “Giuditta”, de Lehar cu interpretarea artistei germane şi cu Cele mai celebre melodii Western, de Naulais. Nici de data aceasta nu au lipsit surprizele marca Franz Lamprecht, acestea fiind un “Csardas”, de Str

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 2 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 29 minute
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Grindeanu, despre indemnizaţiile mărite ale membrilor CA Tarom: Depăşeşte limita bunului simţ

BusinessMagazin acum 30 minute
Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că nu este semnătura sa pe documentul privind majorarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie (CA) Tarom şi crede că această modificare, care nu este încă în plată, „depăşeş

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 2 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 5 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 4 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Vremea

București
acum

34°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

12°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°