Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află ce ţară le-a cerut, prin SMS, imigranţilor să se întoarcă acasă

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 18 octombrie 2013 ·

Guvernul de la Londra a trimis, în perioada septembrie 2012 şi iunie 2013, următorul SMS: "Mesaj din partea Ministerului de Interne. Registrele noastre arată că este posibil să nu aveţi dreptul de a rămâne în Marea Britanie. Vă rog să ne contactaţi la 08443754636", către 39.100 de persoane, suspectate de şedere ilegală în Marea Britanie, au anunţat vineri surse din cadrul Ministerului de Interne, potrivit Mediafax. Adăugându-i pe cei contactaţi prin scrisori, e-mail sau telefon fix, numărul total al persoanelor care au primit acest SMS ar putea ajunge la 58.800. "Este esenţial ca noi să putem contacta persoanele care se află aici în mod ilegal, pentru că suntem hotărâţi ca ele să se întoarcă acasă", a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne. Calificată drept "proactivă" de Guvern, metoda a stârnit critici în Marea Britanie, mai ales din partea unui militant pentru drepturi civice, care afirmă că el însuşi a primit faimosul mesaj, deşi locuieşte în Marea Britanie încă din 1966. "Am rămas cu totul şocat şi destul de îngrozit de primirea acestui mesaj. Am venit aici în 1966 împreună cu părinţii mei (...) şi am avut întotdeauna paşaport britanic", a declarat acest militant, Suresh Grover, pentru cotidianul The Independent. Contactat de AFP, Ministerul britanic de Interne a dezminţit informaţia că militantul ar fi primit un asemenea mesaj, oferind asigurări că a verificat şi "nu a găsit vreun indiciu" în acest sens. "Am primit 143 de reclamaţii din partea celor 58.800 de persoane contactate. Paisprezece dintre acestea, adică un număr infim, au fost considerate legitime de Capita", societatea privată însărcinată cu trimiterea mesajelor, a adăugat ministerul. Secretarul de stat pentru Migrare, Mark Harper, a apărat această măsură, declarând că nu are "nicio problemă în a le spune persoanelor care se află ilegal aici că nu ar mai trebui să stea".

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a cucerit Supercupa României

Ziua Constanta acum 35 minute
Campioana României din sezonul 2024/2025, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR Cluj, s-au întâlnit astăzi, 5 iulie 2025, în meciul pentru Supercupa României. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua din București și s-a încheiat cu succesul cu

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum o ora
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mii de oameni s-au adunat în Zagreb pentru un concert al unui artist naţionalist care vrea să stabilească un record. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

News.ro acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic Thompson, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume, relatează Reuter

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum o ora
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum o ora
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 8 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 9 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum 2 ore
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

Marea Britanie anunţă restabilirea relaţiilor diplomatice cu Siria

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Regatul Unit a anunţat sâmbătă restabilirea relaţiilor sale diplomatice cu Siria, întrerupte de mai bine de un deceniu, cu ocazia primei vizite la Damasc a ministrului său de externe, David Lammy, de

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

23°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°