În Spovedania mea de scriitor, Gogol spunea că realitatea este sursa lui de inspiraţie şi că fantezia nu i-a arătat nimic mai strălucit decît ceea ce a văzut deja în realitate. Acest filon realist – recognoscibil chiar şi în literatura sa cu tentă fantastică/absurdă şi care, practic, poate fi considerată un modelavant la lettre al genului de literatură fantastică de secol XX – este unic la Gogol prin faptul că, deşi se inspiră din situaţii specifice societăţii ruseşti de secol XIX, reuşeşte să le transfigureze astfel încît să capete valenţe universale – birocraţia, mita, înşelătoria, discrepanţa dintre săraci şi bogaţi sînt elemente pe care le regăsim în orice epocă, în orice societate. De aceea Gogol nu este nici acum demodat şi de aceea se montează atît de mult din scrierile sale. Pentru că este un „clasic“ al scenei, este cu atît mai dificil să găseşti o formulă inedită şi de multe ori nu se mai simte diferenţa dintre inovaţie şi kitsch, dar Felix Alexa a reuşit să-l traducă pe Gogol pentru anul 2013, în acelaşi timp păstrînd specificul gogolian şi adăugînd o notă contemporană, pe care orice spectator o poate recunoaşte (de la aluziile la situaţia politicosocială românească pînă la muzica populară cîntată de Maria Buză, în scena petrecerii; de apreciat subtilitatea cu care Felix Alexa inserează aluziile la societatea contemporană românească, de pildă: „Un oraş în care se dărîmă mult arată că edilul este ocupat“, fără a supraîncărca textul cu exemple ostentativ actuale).

După un exerciţiu gogolian de o mai mică amploare, Însemnările unui nebun (Arcub, 2012, cu Marius Manole), Felix Alexa a trecut la un proiect mult mai amplu, Revizorul, la deschiderea de stagiune 2013-2014 a TNB-ului, inaugurînd redeschiderea Sălii Studio. Un spectacol complex la toate nivelurile – o distribuţie de peste douăzeci de actori, o scenografie complicată, variată, aproap