Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Stoia vrea ca Primăria Timișoara să se autoamndeze

Publicat in News Timisoara, vineri 18 octombrie 2013 ·

Municipalitatea timişoreană se va autoamenda pentru clădirile de patrimoniu pe care le are în proprietate şi pe care nu le-a îngrijit, a anunţat vineri viceprimarul Traian Stoia, într-o conferinţă de presă. 

El a explicat că, în urmă cu doi ani, a fost iniţiat un proiect de hotărâre a Consiliului Local care prevede că se pot aplica amenzi pentru neîngrijirea proprietăţilor, de până la 2.500 de lei pe zi. Sub incidenţa acestei legi locale vor intra şi toate instituţiile care au în proprietate astfel de clădiri, inclusiv cele de stat şi chiar primăria.

“Această hotărâre nu a fost pusă în practică. În perioada următoare vrem să dăm posibilitatea celor care merg în teren să aplice acest act normativ şi să sancţioneze cazurile în care există lipsă de interes. Inclusiv Primăria Timişoara poate fi amendată pentru lipsă de interes în cazul clădirilor pe care le deţine“, a spus Stoia.

Într-o astfel de situaţie se află clădirea Primăriei Vechi, care a fost renovată în exterior în urmă cu aproape un deceniu, iar infrastructura internă este la limita prăbuşirii.

Municipalitatea timişoreană se va autoamenda pentru clădirile de patrimoniu pe care le are în proprietate şi pe care nu le-a îngrijit, a anunţat vineri viceprimarul Traian Stoia, într-o conferinţă de presă. 

El a explicat că, în urmă cu doi ani, a fost iniţiat un proiect de hotărâre a Consiliului Local care prevede că se pot aplica amenzi pentru neîngrijirea proprietăţilor, de până la 2.500 de lei pe zi. Sub incidenţa acestei legi locale vor intra şi toate instituţiile care au în proprietate astfel de clădiri, inclusiv cele de stat şi chiar primăria.

“Această hotărâre nu a fost pusă în practică. În perioada următoare vrem să dăm posibilitatea celor care merg în teren să aplice acest act normativ şi să sancţioneze cazurile în care există lipsă de interes. Inclusiv Primăria Ti

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 2 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 5 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 2 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Amendă impresionantă pentru o femeie care și-a plimbat câinii fără botniță sau lesă, deși legea îi consideră periculoși

Ziare.com acum 3 ore
O femeie care a ieși la plimbare în Râmnicu Vâlcea cu doi câini fără lesă sau botniță a primit o amendă usturătoare. Câinii fac parte dintr-o rasă considerată periculoasă potrivit legii, care obligă stăpânii să-i microcipeze și să-i declare la poliț

Lasconi: Ciolacu este ocupat să filmeze TikTok-uri, nu are timp să scoată ţara din dezastru

Mediafax acum 56 minute
Reacţia preşedintei USR vine după ce premierul Marcel Ciolacu a postat un nou clip pe TikTok, în care face un top mâncărurilor sale tradiţionale româneşti preferate. „Economiştii atrag constant atenţia asupra creşterii explozive a datoriei externe t

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 5 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 5 ore
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 5 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 7 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°