Am trăit s-o vedem și p-asta: Andreea Tonciu, cel mai celebru nas din showbiz-ul românesc, se mărită cu Nicolae Mitea, un fotbalist ratat care ne-a devenit simpatic după următoarea declarație: “Mașina care mi-am luat-o eu, m-am consultat cu mine însăți” (ProMotor, 24 aprilie, 2010).
Despre planurile de viitor ale celor doi am aflat săptămîna trecută, de pe site-ul Cancan: “Mă pregătesc să fiu tătic, dar asta poate pe la anul sau peste doi ani, pentru că, din cîte am vorbit cu Andreea, vrem să facem nunta pe la anul, mai avem de așteptat puțin.” Pentru cei care au deschis tabloidele puțin mai tîrziu, e bine de știut că cei doi guguștiuci mondeni sînt împreună de vreo șase ani, iar relația lor este atît de palpitantă încît, dacă s-ar fi inventat camera care să poată filma în același timp și nasul lui Tonciu, și pe Mitea, sigur s-ar fi făcut un reality show cu ei. În fine, pentru că asta nu s-a întîmplat, sîntem datori, în primul rînd vouă, apoi posterității, să aducem un omagiu fabuloasei relații dintre fosta pupăză a lui Bahmu și fostul iubit al Ralucăi de la Bambi.
*August 2009. După ce își face încălzirea cu Cristi Pulhac și Cristian Daminuță, Tonciu trage la poarta dinamovistului Mitea: “Ne-am plăcut de cînd ne-am cunoscut. Practic, amîndoi am făcut primul pas", se confesa Mitea în Ring.
*Ianuarie 2010. Tonciu pozează în chiloți și vorbește: “Mi-era dor să pozez în lenjerie intimă. Sînt o fetiță cuminte, iar iubirea m-a schimbat”. Trei luni mai tîrziu apare un filmuleț în care dansează în curu’ gol, iar tabloidele zic c-o făcea pentru Honorius Prigoană. Mitea îi arde o palmă și-o părăsește, întrucît el e mai mult fotbalist decît dansator și nu știa coregrafia. “Noaptea îmi este greu fără Mitea, mă obișnuisem să dorm cu el.” Evident, ziua se obișnuise să facă sex cu alții.
* Septembrie 2010 îi găsește pe Tonciu și Mitea împreună, la un