O reuşită evadare din canoanele minimalismului românesc produce regizorul Vali Hotea în filmul „Roxanne“, cu Şerban Pavlu şi Diana Dumbravă.

Roxana este numele fetei despre care-i vorba, mai precis Roxana Tănase, căsătorită Berescu. Filmul se cheamă însă „Roxanne“, pentru că acesta este titlul celebrei melodii a formaţiei Police. Eroul principal, un oarecare, până la un punct banal şi anodin, Octavian Ionescu, a făcut greşeala

să-i dedice Roxanei această piesă, tocmai la „Radio Europa Liberă“. Se întâmpla în 1989, ultimul an al dictaturii lui Ceauşescu, prin urmare imprudentul adorator al Roxanei a cam avut ceva probleme din partea ofiţerilor de Securitate.

Regizorul Vali Hotea mărturiseşte că ideea filmului i-a venit dintr-o experienţă personală. El e cel care a avut naivitatea de a face o dedicaţie la postul de radio münchenez, chiar cu această piesă, „Roxanne“, şi tot el e cel care a avut de-a face cu Securitatea, mai exact cu agenţii care se ocupau de elevi.

După 20 de ani

Asemănarea se opreşte însă aici: nucleul respectiv a fost dezvoltat de regizorul-scenarist, împreună cu coscenarista sa, Ileana Muntean. Hotea pare adeptul principiului „dacă ai ceva de spus, spune-o“.

Reuşeşte astfel un film direct, „cu cap şi coadă“, care – spre deosebire de multe alte pelicule ale colegilor săi de generaţie – se gândeşte şi la public, adică la cum să-i spună acestuia o poveste în care să se poată regăsi.

„Roxanne“ vorbeşte, de fapt, despre generaţia celor aflaţi în jurul vârstei de 45 de ani, care au prins în liceu ultimii ani ai epocii comuniste. Este aşa-numita (cu un termen nefericit) generaţie a „decreţeilor“, aflată acum la un moment de răscruce, la un prim bilanţ, trecută uşor de celebrul „mezzo del cammin“

(„jumătatea vieţii“).

Filmul este plasat în 2009, când liceenii de-altădată se pregătesc de aniversarea de 20