Air France-KLM vrea să preia controlul companiei italiene Alitalia, care traversează dificultăţi financiare, şi să creeze un grup de companii aeriene cu trei hub-uri, la Paris, Amsterdam şi Roma, a declarat directorul general al Air France-KLM, Alexandre de Juniac, citat de Wall Street Journal.
Acţionarii Alitalia şi-au dat marţi acordul condiţionat pentru un plan de refinanţare menit să permită companiei să-şi continue operaţiunile. Alitalia încearcă să atragă finanţare şi de la Air France-KLM, cel mai important acţionar.
Astfel, acţionarii au avizat o majorare de capital de 300 milioane euro finanţată parţial de compania naţională de poştă şi cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo. Directorul general al companiei de poştă Poste Italiene, Massimo Sarmi, urma să discute la Paris planurile Alitalia cu şeful Air France-KLM, sperând să atragă finanţare şi de la grupul franco-olandez, potrivit presei italiene.
Air France-KLM, care deţine 25% din acţiunile companiei italiene, insistă însă pentru un plan dur de restructurare pentru a asigura viabilitatea Alitalia pe termen lung fără sprijin suplimentar de la acţionari.
De Juniac consideră că Alitalia trebuie să se alăture unui grup internaţional mare.
"Pe lângă chestiuni financiare şi industriale, considerăm că este esenţial ca Alitalia să se integreze într-un grup ca al nostru - iar asta înseană că ar trebui să controlăm compania", a afirmat CEO-ul Air France-KLM într-un interviu difuzat joi de postul LCI TV, preluat de WSJ.
Grupul a fost format prin fuziunea Air France şi operatorul olandez KLM. Air France-KLM a încercat să preia Alitalia cu 5 ani în urmă, când compania traversa de asemenea o perioadă de dificultăţi financiare severe. Planul de fuziune a fost blocat însă de autorităţile italiene şi de sindicate. Grupul a preluat în final 25% din Alitalia