Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta, despre neinvitarea lui Antonescu la Cotroceni: Sunt lucruri care ţin de cei şapte ani de acasă

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 18 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta nu a dorit să comenteze faptul că preşedintele Senatului, Crin Antonescu, nu mai este pe lista de protocol a Preşedinţiei, precizând însă că îşi doreşte ca viitorul preşedinte al ţării să ţină cont de lucruri care presupun respect între instituţii şi "cei şapte ani de acasă". Sursa: NICU DÎRDÎIAC

"Îmi doresc foarte mult ca viitorul preşedinte al României să respecte toate instituţiile statului pentru a fi el însuşi respectat. Eu cred că protocolul care prevede foarte clar că preşedintele Senatului, preşedintele Camerei, primul-ministru....sunt lucruri care ţin de respectul faţă de instituţii şi de bună-creştere, de cei şapte ani de acasă", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la B1 TV, referitor la absenţa lui Crin Antonescu de la ceremonia de depunere a jurământului de către ministrul Economiei, că acesta a avut "un comportament necuviincios" la o ceremonie anterioară şi "nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni".

"Nu are nicio legătură cu impoliteţea. Protocolul prezidenţial implică un anumit comportament când vii acolo. Să ştiţi că sunt oameni care la Ziua Naţională nu respectă o anumită conduită şi sunt tăiaţi de pe listă pentru anul următor şi niciodată nu mai revin. Crin Antonescu, la o ceremonie destul de standardizată, la Cotroceni, a avut un comportament necuviincios, nu mai este pe lista de protocol la Cotroceni. După unii ar fi trebuit să-l mai invit o dată să văd dacă face la fel sau nu. Niciun prtocol din lumea asta nu lucrează aşa: «Te-am chemat la un protocol, te-ai îmbătat, te-ai urcat pe masă, ai stricat atmosfera, dar eu te mai invit o dată pentru că poate nu te mai îmbeţi data viitoare»", a precizat Traian Băsescu.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 6 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 2 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°