La mijlocul veacului al XVII-lea, Paul de Alep, cronicar ce călătorea împreună cu tatăl său prin Constantinopole, Valahia şi Moldova, scria că au fost primiţi la Goleşti şi „ospătaţi cu o masă domnească“, iar după vizita la Piteşti, că „aici se face un vin dulce, cel mai bun din toate vinurile făcute în Ţara Românească“. Potrivit informaţiilor oferite de Muzeul viticulturii şi pomiculturii din incinta Complexului Muzeal Naţional Goleşti din Ştefăneşti, satul Goleşti, judeţul Argeş, producţia de vinuri a fost o preocupare constantă a locuitorilor teritoriului românesc, de la geto-daci până în prezent. Populaţia cultiva încă din neolitic pomi fructiferi şi viţă-de-vie pe lângă case. Cercetările arheologice de la Teiu, Argeş, dovedesc întrebuinţarea coardei de viţă-de-vie la fixarea snopilor de stuf ce acopereau l Publicitate ocuinţele. S-au importat şi vinuri greceşti în amfore, pe calea Dunării şi pe râurile în interiorul ţării. Olarii autohtoni au confecţionat şi ei amfore de tip local, ca acelea găsite la Stoeneşti-Argeş şi Popeşti-Ilfov. Primele unelte folosite pentru îngrijirea pomilor fructiferi şi a viţei au fost de piatră şi, mai târziu, de fier. Consumul vinului la geto-daci este comentat de autorii antici Diodor din Sicilia şi Strabon. Cultivarea viţei-de-vie şi a pomilor fructiferi a cunoscut o dezvoltare deosebită în epoca romană, perioadă din care s-au păstrat multe altare votive închinate divinităţilor protectoare ale viticulturii – numai în Oltenia există 60 de asemenea reprezentări. Din anii Evului Mediu ne-a rămas un număr mare de documente care atestă dezvoltarea pomiculturii şi viticulturii. Calităţile vinurilor noastre sunt evidenţiate nu numai de autorii locului (de exemplu, Dimitrie Cantemir), dar şi de călătorii străini. Proprietarii de vii şi de pomi fructiferi erau atât domnii, boierii şi mânăstirile, cât şi orăşenii, ţăranii