Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Android are un nou rival: cea mai cunoscută versiune de Linux a fost lansată pentru dispozitivele mobile

Publicat in Adevarul, vineri 18 octombrie 2013 ·

Android tocmai s-a găsit cu un rival. Ubuntu pentru telefoane şi tablete tocmai a fost lansat şi cei care deţin un dispozitiv Nexus lansat în ultimii doi ani îl pot încerca. Lansarea vine odată cu noua versiune de Ubuntu pentru PC-uri.

Canonical este compania care a lucrat cel mai mult la Linux pentru a-l face un sistem de operare potrivit utilizatorului obişnuit care, de cele mai multe ori, vine de pe Windows. Acum, cu Ubuntu Touch, compania britanică speră să-i îndrepte pe utilizatorii de Android spre produsul său. În prezent, suportul este asigurat pentru Nexus 4 şi Galaxy Nexus, se arată pe site-ul oficial al sistemului de operare.

În ciuda lansării primei versiuni, compania susţine că sistemul de operare Ubuntu Touch nu este dedicat utilizatorilor obişnuiţi, ci producătorilor de hardware, operatorilor şi poate entuziaştilor şi dezvoltatorilor. În această primă distribuţie, Ubuntu Touch are doar câteva aplicaţii, dar ideea generală a companiei este ca în viitor cele două, de desktop şi dispozitive mobile, să-şi împartă aplicaţiile. Pentru Ubuntu de desktop există deja magazin cu aplicaţii, atât gratuite, cât şi plătite.

Navigarea prin interfaţa Ubuntu Touch se face mai ales prin gesturi, iar designul este preluat de la versiunea pentru PC şi adaptat ecranelor mai mici. Odată cu Ubuntu Touch, Canonical plănuia să lanseze şi un smartphone al său. A pornit pe platforma Indiegogo o strângere de fonduri, dar din cele 32 de milioane de dolari cerute n-a primit decât 12 milioane.

Ubuntu Edge ar fi trebuit să aibă o memorie RAM de 4GB, un spaţiu de stocare de 128GB şi un ecran HD de 4,5 inci. Ar fi fost compatibil cu reţelele 4G/LTE şi preţul final ar fi fost de aproape 700 de dolari, mai ieftin decât cele mai bune telefoane cu Android şi iOS.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Află mai multe de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Eurostat: 27% din cetățenii Uniunii Europene nu își permit o vacanță de o săptămână. Românii, pe locul I

Gandul acum 16 minute
Aproximativ 27% din cetățenii UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu și-au permis o săptămână de vacanță pe an departe de casă, informează Eurostat. Potrivit datelor pentru 2024, această pondere a scăzut cu 1,5 puncte procentuale față de 2023 și este s

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 36 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

33°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°