Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mehedinţi: Liderul grupării specializate în fraude informatice şi alţi trei suspecţi au fost arestaţi

Publicat in Mediafax, vineri 18 octombrie 2013 · ·

Liderul grupării specializate în fraude informatice şi alţi trei suspecţi în acelaşi dosar cu un prejudiciu de 2,5 milioane de dolari, din judeţele Mehedinţi şi Dolj, au fost arestaţi preventiv, joi seară, în baza unor mandate emise pe numele lor de Tribunalul Mehedinţi.

Liderul reţelei, Felix Eugen Trănculescu, din Drobeta Turnu Severin, împreună cu alţi doi severineni şi un al treilea membru din Dolj, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile joi seară de către magistraţii Tribunalului Mehedinţi.

În cazul unei alte persoane, magistraţii au luat măsura interdicţiei de a părăsi localitatea.

Cei cinci, împreună cu alte două persoane faţă de care nu s-a luat nicio măsură, acestea fiind lăsate în libertate, au fost prezentaţi, joi seară, Tribunalului Mehedinţi cu propunerea de arestare preventivă, ei fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă miercuri, în urma percheziţiilor desfăşurate de DIICOT în 38 de locaţii din 17 judeţe.

În total, 21 de persoane, 13 din Mehedinţi şi opt din alte judeţe, au fost duse la audieri după percheziţiile de miercuri.

Membrii grupării sunt acuzaţi că au prejudiciat persoane din România şi din alte 23 de state din Uniunea Europeană, dar şi din afara acesteia, între care şi Statele Unite ale Americii.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că liderul reţelei, Felix Eugen Trănculescu, plasa în diverse localuri publice din SUA un sistem informatic cu ajutorul căruia copia, prin POS-urile localurilor respective, informaţii ale conturilor clienţilor care achitau consumaţia cu cardul.

Astfel, informaţiile respective intrau direct în mail-ul liderului reţelei care fie le vindea altor persoane, fie le furniza membrilor grupării pe care o conducea. Aceştia din urmă imprimau datele pe carduri goale, apoi transferau conturile în Dubai şi scoteau banii.

Membrii reţelei au declarat anchetatorilor că

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum o ora
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 9 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 4 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/8°