Premierul a ieşit azi cu o declaraţie clară: pe ei, pe mama lor. Un accident de doi bani, soldat cu un geam spart la maşină, l-a determinat pe Victor Ponta să anunţe intrări în forţă peste protestatari:
“Vreau să daţi un semnal foarte clar de respectare a legii. Există o linie roşie peste care nu accept să se treacă. Colegul nostru, domnul Barbu, a fost agresat. Nu e vorba de domnia sa, că e bărbat, rezistă, e vorba de faptul că nu ne întoarcem la anii ‘30, când îşi făceau legionarii de cap pe străzile Bucureştiului. Cât timp protestele sunt paşnice. jandarmii au procedat foarte bine, foarte elegant, dar în momentul în care se trece linia roşie şi vorbim de agresiuni, ameninţări, blocarea unor drumuri, aveţi din partea mea mandat foarte clar de intervenţie conform legii”, i-a spus Ponta ministrului de Interne, Radu Stroe, în şedinţa de guvern.
Ministrul l-a informat că, în jurul prânzului, va fi primit un raport de la Inspectoratul General al Poliţiei şi că se discută cu procurorul modul de încadrare a faptelor.
Premierul a completat spunând că vrea un mesaj foarte clar al faptului că democraţie nu înseamnă anarhie.
“Am văzut că în Canada sunt tot demonstraţii împotriva gazelor de şist. Acolo, poliţia a intervenit dur. Eu nu vă cer să intervenţi dur decât dacă se trece linia roşie, care este agresiunea, încălcarea unor drepturi fundamentale, inclusiv dreptul de proprietate şi blocarea unor drumuri şi împiedicarea intereselor legitime ale acestei ţări. Pentru 300, 100, 1.000 de oameni nu putem bloca o ţară de 22 milioane şi o să vă cer, aveţi din partea mea mandat, jandarmii, poliţia, instituţiile statului să acţioneze fără niciun fel de complex când e vorba de încălcarea gravă a legii. Cred că nu putem să acceptăm ca lucrurile să treacă de această linie roşie”, a conchis Ponta.
Dintr-o dată blocarea drumului – cu cele mai paşnice prot