Un băiat de 15 ani din Vaslui, dat dispărut de părinţii lui în urmă cu mai bine de un an, a fost găsit de poliţiştii după ce a reuşit să fugă de la o stână din Galaţi unde era exploatat cu forţa prin muncă, în acest caz fiind sesizaţi procurorii de Crimă Organizată.
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, băiatul a fost preluat de la poliţiştii gălăţeni şi internat într-un centru specializat pentru copii abuzaţi şi exploataţi, având în vedere traumele pe care le-a suferit în ultimul an, de când a fost dat dispărut de către părinţii lui.
Când a fost găsit, copilul avea pe corp numeroase răni, motiv pentru care a fost sesizat şi Serviciul de Medicină Legală Vaslui. "Minorul se află internat în centrul din Bârlad pentru a beneficia de consiliere psihologică de specialitate. S-a luat legătura şi cu părinţii copilului şi, cel mai probabil, va fi integrat în familia naturală, care prezintă garanţii. Până atunci, pe lângă serviciile din centru, băiatul va fi prezentat şi la Serviciul de Medicină Legală pentru a se stabili provenienţa acelor echimoze de pe corp", a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.
Din cele povestite de copil, acesta ar fi fost exploatat prin muncă la o stână din Galaţi, motiv pentru care cercetările în acest caz vor fi desfăşurate de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism.
(Sursa: realitatea.net) Un băiat de 15 ani din Vaslui, dat dispărut de părinţii lui în urmă cu mai bine de un an, a fost găsit de poliţiştii după ce a reuşit să fugă de la o stână din Galaţi unde era exploatat cu forţa prin muncă, în acest caz fiind sesizaţi procurorii de Crimă Organizată.
Potrivit Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui, băiatul a fost