Guvernul României a făcut unul din paşii care va conduce la preluarea UCM Reşiţa de către stat. În şedinţa de ieri (n.r.: 16 oct.), Guvernul a stabilit ca datoriile pe care UCM Reşiţa le are către stat să fie transferate de la Agenţia Naţională de administrare Fiscală (ANAF) către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAF).
Conform planului stabilit de Guvern, AAAF urmează să transforme aceste datorii în acţiuni ale statului, care, astfel, va deveni acţionar majoritar, deci, va fi proprietarul uzinei. Practic, statul îşi recuperează datoriile, primind în proprietate uzina de la acţionarul privat. În aceste condiţii UCM Reşiţa se eliberează de enorma presiune a datoriilor istorice către stat, de aproximativ 500 de milioane de lei, iar banii pe care îi va încasa din livrarea mărfurilor nu se vor mai topi în bugetul statului, ci vor putea fi utilizaţi pentru funcţionare.
UCM Reşiţa mai rămâne, totuşi, cu datorii importante, de aproximativ 360 de milioane de lei, către alţi creditori, în principal furnizori de energie şi materie primă. În prezent, UCM Reşiţa, fiind în insolvenţă, este scutită, temporar, de la plata acestor datorii, pe care, evident, va trebui să le plătească.
Referitor la transferul datoriilor către AAAF, liderul Sindicatului „Reşiţa - 1771”, Jivomir Tovladiaţ, a declarat că această acţiune reprezintă un semnal că Guvernul doreşte rezolvarea problemelor din UCM Reşiţa, însă, pentru salariaţii uzinei, aflaţi în şomaj tehnic, acest pas, deocamdată, nu reprezintă nicio schimbare.
„Este un semnal, nu neapărat ceva bun care se va întâmpla pentru noi. Pe noi ne interesează, în primul rând, ca în uzină să apară comenzile. În momentul în care au apărut comenzile, oamenii vor avea de lucru, nu vor mai sta în şomaj tehnic, nu va mai exista ameninţare concedierilor. Timpul nu este de partea noastră, lucrur