Premierul Victor Ponta a declarat vineri, referitor la decizia de a-l trimite pe Andrei Zaharescu în Africa de Sud în calitate de consul general, că România are interese economice în Cape Town care pot fi reprezentate foarte bine de fostul purtător de cuvânt al Guvernului.
„S-a adoptat o hotărâre în acest sens. Nu pleacă acum pentru că toţi consulii efectuează nişte stagii de pregătire la Ministerul de Externe. După un an şi jumătate de activitate în cadrul Guvernului, poate foarte bine să reprezinte interesele economice, în primul rând. Comunitate foarte mare de români nu este la Cape Town, dar avem interese economice, culturale şi cred că e potrivit“, a spus Victor Ponta, după şedinţa USL.
Membrii Guvernului au decis în şedinţa de vineri ca Andrei Zaharescu să fie trecut de la funcţia de purtător de cuvânt al Guvernului în cea de consul general la Cape Town. Noul purtător de cuvânt este sociologul Mirel Paladă.
Andrei Zaharescu a fost numit purtător de cuvânt al Guvernului în luna mai a anului trecut, imediat după instalarea Guvernului USL. Anterior, Zaharescu a lucrat ca prezentator al ştirilor din emisiunea „Observator“ de la Antena 1.
Pe aceeaşi temă:
Andrei Zaharescu, trimis de Ponta consul în Africa de Sud. Mirel Palada, noul purtător de cuvânt al Guvernului