Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Johannis prins între o casă de maimuţe şi un un spital de copii

Publicat in CityNews Alba, vineri 18 octombrie 2013 ·

Dilemă la Primăria Sibiu după ce s-a stabilit inceperea de noi investiţii la Spitalul de Pediatrie si la Gradina Zoologică. După semnarea contractelor de excuţie, primarul Sibiului, Klaus Johannis, a fost solicitat în conferinţă de presă să vină cu lămuriri dacă s-a obţinut un preţ bun pentru construirea unui Centru de Cercetare Medicală pentru copii sau se construieşte o casă pentru maimuţele de la Gradina Zoologică la un preţ foarte mare.

Nedumerirea a apărut în timpul conferinţei de presă susţinută joi de primarul Sibiului, Klaus Johannis, care a prezentat două din construţiile pe care municipalitatea sibiană urmează să le facă în următoarea perioadă.

Primul proiect se referă la construirea unui Centru de Cercetare şi Telemedicină în Boli Neurologice în curtea Spitalului de Pediatrie. Pentru demolarea corpului B a spitalului şi construirea unei noi clădiri cu două etaje şi mansardă, plus dotări, contractul de execuţie este estimat la 8.413.492, clădirea având o suprafaţă de 1300 de metri pătraţi.

A doua investiţie face referire la ridicarea unui nou adăpost pentru maimuţele de la Grădina Zoologică. Pentru patru adăpăosturi şi două spaţii de depozitare a hranei pentru animale, suprafaţa construibilă fiind de 41 de metri pătraţi, s-a semnat un contract de execuţie a lucrărilor în valoare de 1.087.933.

Întrebat în conferinţă cum îşi explică faptul ca un spital se construieste cu opt milioane de lei si o casa de maimute cu un milion, primarul Sibiului a fost pus în dificultate.

În primă fază a replicat amuzat: "De unde se vede că la spital nu e ca la maimuţe...", după care a revenit şi a spus că nu ştie exact care sunt normativele.

În timp ce răsfoia materialul scris cu informaţiile furnizate de Biroul de Presă, Johannis a fost pus în dificultate dar nu a venit cu lămuriri suplimentare.

"M-aţi pus în dificultate...La Zoo construim cu

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israel: Benjamin Netanyahu va fi supus duminică unei operaţii de prostată

News.ro acum 43 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, în vârstă de 75 de ani, urmează să fie supus duminică unei operaţii de prostată, a anunţat sâmbătă biroul său, în plin război între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza. Netanyahu a fo

Gazprom va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie

Ziua Constanta acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a anunţat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaz spre Republica Moldova de la 1 ianuarie, la ora 05.00 GMT, din cauza unei datorii neplătite de autorităţile de la Chişinău, relatează Reuters citat de Agerpres.ro Com

Fetită de 8 ani, ucisă în Turcia. Mama, fratele mai mare și unchiul copilei, condamnați la închisoare pe viață

Ziare.com acum o ora
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă, 28 decembrie, la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de 8 ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 9 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Campionul la box Paul Bamba a murit la 35 de ani

Mediafax acum 2 ore
Vedeta sportivă Paul Bamba câştigase titlul WBA Gold Cruiserweight învingându-l pe Rogelio Medina cu doar şase zile înainte de anunţarea decesului său. Starul pop Ne-Yo, care a semnat cu Bamba pentru compania sa de management, a anunţat vestea într-

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 9 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Actrița Olivia Hussey, starul din „Romeo și Julieta” a lui Zeffirelli, a murit la vârsta de 73 de ani

HotNews acum 2 ore
Actrița britanică Olivia Hussey, laureată cu un Glob de Aur pentru rolul adolescentei Julieta în filmul „Romeo și Julieta” (1968) al lui Franco Zeffirelli, a murit vineri, la vârsta de 73 de ani, a anunțat familia sa, potrivit AFP. „Olivia a fost o

Atac cibernetic asupra aeroporturilor din Milano și Ministerului de Externe al Italiei, revendicat de hackerii pro-ruși

Libertatea acum 32 minute
Hackerii au vizat, astăzi, aproximativ zece site-uri web oficiale din Italia, inclusiv site-urile Ministerului de Externe și cele două aeroporturi din Milano, pe care le-au scos temporar în afara serviciului, relatează agenția de știri Reuters.

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 6 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Vremea

București
acum

dum.

2°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

0°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/5°
Timisoara
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°