Să fiu clar de la bun început: nu este vorba despre comedia dramaturgului irlandez Sean O’Casey, al cărei titlu sună puţintel... invers. M-am jucat doar cu vorbele irlandezului, găsindu-le „potrivite“ începutului de stagiune de la Teatrul Naţional din Cluj. E vorba despre două premiere semnate de doi apreciaţi regizori.

Prima se intituleazăSînziana şi Pepelea, feeria bine-cunoscută (chiar şi de către unii şcolari) a clasicului nostru într-ale scenei, Vasile Alecsandri. Cine altcineva putea semna regia spectacolului decît Alexandru Dabija, acest homo ludens pe care eu mi-l imaginez, uneori, încălţat în opinci şi cu joben pe cap, învîrtind, într-o mînă, un vreasc pe post de baston magic, iar în cealaltă săltînd un ou, deloc dogmatic. Cu ajutorul „compoziţional“ gîndit de Ada Milea şi Anca Hanu, textul săltăreţ al lui Alecsandri s-a transformat într-un musical autohton, de-al nostru, „din popor“. Alături de prinţesa Sînzi(ana), răpită de zmeul cel rău şi salvată de Pepe(lea) cel sărac, dar isteţ, apar numeroase personaje carnavaleşti, frenetice, comic- agitate: Papură Vodă, Păcală şi Tîndală (sfetnici, normal!), Lăcustă Vodă şi Pîrlea Vodă (peţitori tembeli de lacomi), babe habotnice, popi cu prapuri şi icoane, zîne şi vrăjitoare care se păruiesc într-un „stil“ extrem de nea oş. Se proferează blesteme, se fac vrăji. Scenele de îmbulzeală colectivă, în care se amestecă văităturile babelor cu cîntările nazale ale popilor, mi-au amintit (haios!) de imaginile văzute la televizor (pe toate posturile), cînd se-mpart sarmale gratis, în faţa bisericilor, plus apă, mai mult ori mai puţin sfinţită, în timp ce oamenii, într-o totală năuceală, se calcă pe (şi în...) picioare, îşi dau ghionturi, ţipă, leşină.

Interpreţii vorbesc cînd pi moldoveneşte, cînd pă ardeleneşte. No, ăsta-i un capitol la care mai trebuie să exerseze. Iar la sfîrşit, firesc, avem