Scombroidoza sau intoxicaţia scombroidă apare după consumul de peşte proaspăt, conservat sau afumat, ca urmare a procesării sau depozitării inadecvate a acestuia (1). Afecţiunea a fost descrisă prima dată în legătură cu peştii din ordinul Scombroidea (ton, scrumbie, peşte spadă) (1, 2, 5), ulterior fiind identificate şi alte specii de peşte cu carne neagră (sardine, hamsii, anşoa) (1). Carnea de peşte negru scombroid este bogată în histidină, care este metabolizată în histamină de către histidin-decarboxilaza bacteriană, ulterior contaminării bacteriene a cărnii (2, 5). Procesul decarboxilării este indus de această enzimă, produsă în principal de bacterii enterice Gram-negative (Morganella morganii, Escherichia coli, Klebsiella spp., Pseudomonas aeruginosa) localizate în intestinele şi pe pielea peştelui (1, 5). O particularitate a acestei intoxicaţii este că, dintr-un transport de peşte, doar unul singur poate avea concentraţii toxice; este, de asemenea, posibil ca la acelaşi peşte o parte să fie contaminată şi alta nu (5). Intoxicaţia scombroidă este una dintre cele mai comune cauze de morbiditate asociate cu consumul de peşte (1), statisticile publicate în SUA pentru perioada 1998–2008 indicându-le în proporţie de 5% din totalul toxiinfecţiilor alimentare (4). Nivelul de histamină considerat toxic variază în funcţie de ţară, în Marea Britanie fiind mai mare de 10–20 mg/100 g, iar Publicitate în SUA de 5 mg/100 g (5). Simptomele intoxicaţiei scombroide sunt mediate de histamină (2) şi includ rash cutanat, flushing, urticarie (în general eritem difuz, fără papule), transpiraţii intense, ameţeli, cefalee, palpitaţii şi senzaţia de arsură la nivelul gurii şi gâtului (1, 3). În funcţie de severitate, mai pot apărea simptome gastrointestinale (crampe intestinale, greaţă, vărsături, diaree), respiratorii (bronhospasm, dispnee) sau cardiovasculare (hipotens