Argument. În urmă cu un deceniu, am publicat un material documentar cu titlul „Sistemul canabinoid – implicaţii în algeziologie“ (12). La finalul acelui articol, îmi exprimam opinia că derivaţii canabinoizi ar putea deveni agenţi farmacologici utili cu rol analgezic. În intervalul scurs, această presupunere a devenit certitudine, astfel că, în mai multe state dezvoltate, există deja produse farmaceutice utilizate în acest scop, dar şi pentru alte afecţiuni. Cu toate acestea, în numeroase ţări, utilizarea medicală a canabinoizilor este ilegală şi România nu face excepţie. De aceea, ţinând seama de tendinţa de dezincriminare a canabinoizilor pe plan mondial, consider că este necesar să ne revizuim părerile, să înlăturăm prejudecăţile şi să examinăm la rece beneficiile şi riscurile utilizării plantei şi a derivaţilor acesteia în medicină. Este ceea ce îşi propune materialul de faţă.
Date farmacologice
Materia primă pentru canabinoizii naturali o constituie cânepa (Cannabis sativa, varietatea indica). Există date care atestă utilizarea sa în medicina chineză încă de acum trei mii de ani; o prezentare cronologică referitoare la utilizarea canabisului a fost publicată de noi în „Tratat de Algeziologie“ (13). Toate părţile plantei conţin substanţe psihoactive, fiind consumate sub diferite forme şi denumiri (marijuana, haşiş, charas, bhang, ganja, dagga), dar cea mai mare concentraţie de principii active se găseşte în flori şi frunze. Cânepa conţine mai mult de 460 de substanţe chimice, din care mai mult de 108 constituie grupul canabinoizilor. Aceştia sunt derivaţi de natură dibenzopiranică cu trei inele benzenice (alţi cercetători îi consideră terpenoizi) (4, 11). Identificaţi şi izolaţi din plantă, canabinoizii au fost studiaţi mai intens după anii ’70 ai secolului trecut, mai ales din cauza consumului nemedical în rândul tinerilor, c
