Aflată pe locul patru în Seria I a Ligii a III-a, FCM Dorohoi ar putea cădea o poziţie în clasament după această etapă a IX-a a campionatului în care nu va evolua deoarece adversara FCM Bacău s-a retras din campionat.
De această situaţie ar putea beneficia CSM Moineşti, formaţie care se află pe locul cinci cu 12 puncte, cu unul mai puţin decât echipa pregătită de Vespazian Colban. Cu un succes în meciul de pe teren propriu cu Bucovina Rădăuţi, cei de la Moineşti ar acumula 15 puncte şi ar face rocadă cu Dorohoiul în campionat. „Contează prea puţin acum dacă după etapa a IX-a suntem pe patru sau pe cinci. Diferenţa de puncte între primele cinci clasate este de doar cinci puncte. Două victorii la rând te pot urca până pe primul loc. Tuturor echipelor le va veni rândul să stea în acest campionat când vor întâlni FCM Bacău, aşa că nu avem de ce să ne temem”, a declarat Vespazian Colban, antrenorul principal al FCM Dorohoi.