Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un complex de locuinţe din Iaşi al Red Management, scos la vânzare de lichidator pentru 6,4 milioane euro

Publicat in Mediafax, vineri 18 octombrie 2013 ·

Lichidatorul judiciar a scos la vânzare, prin negociere directă, complexul Arena Residential din Iaşi, aparţinând firmei Tătăraşi Arena, un vehicul al Red Management Capital, la un preţ de pornire de 6,4 milioane euro.

Complexul, nefinalizat, ar fi urmat să cuprindă 7 blocuri de locuinţe, cu zece etaje, fiind amplasat lângă Iulius Mall din Iaşi. Acesta este construit pe un teren de aproape 14.000 metri pătraţi. Ofertele de participare la procedura de negociere directă sunt aşteptate de Casa de Insolvenţă Transilvania până la 7 noiembrie.

Până la data intrării în insolvenţă erau construite "la roşu" trei din cele şapte blocuri. Terenul a fost achiziţionat în anul 2006, iar în 2007 a fost desemnat deja antreprenorul general. Firma nu a reuşit să vândă nicio locuinţă, însă a încheiat 6 antecontracte.

Firma Tătăraşi Arena a intrat în insolvenţă la finele anului trecut, pentru datorii de 80 milioane lei (18 milioane euro), având la intrarea în incapacitate de plată disponibilităţi băneşti de 6 lei.

Volksbank, cu 20 de milioane de lei, respectiv circa 25% din creanţe, este printre cei mai importanţi creditori, potrivit tabelului preliminar al creanţelor. North East Property Holdings, din Olanda, prin care Red Management Capital controlează Tătăraşi Arena, s-a înscris în tabel cu creanţe de 42,5 milioane de lei (70,37%), iar firma Instalaţii Grup, constructorul general al complexului, cu 15,2 milioane de lei.

Banca a acordat firmei un împrumut pentru investiţii în valoare de 14 milioane de euro, din care a fost trasă doar suma de 3,89 milioane euro, echivalentul a 17,37 milioane lei. Din cauză că nu a fost îndeplinit numărul de antecontracte prevăzut în contract firma nu a mai putut beneficia de restul creditului.

Red Management Capital, condus de omul de afaceri Andrew Stear, nu este la primul eşec pe piaţa locală. Compania este pro

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum 31 minute
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum o ora
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 2 ore
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum o ora
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 2 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 3 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Incendii de vegetaţie în Turcia / Cel puţin 11 morţi, sute de animale ucise de flăcări

G4Media acum o ora
Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa, iar zeci au fost rănite într-un incendiu de vegetaţie care s-a propagat sub efectul vânturilor în mai multe localităţi din sud-estul Turciei, provocând totodată moartea a sute de animale, informează AFP, co

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 3 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 9 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°