Stimac, stimaţi cititori, şi-a dat demisia de la cârma naţionalei Croaţiei după ce a eşuat la baraj. Căci pentru unii asta înseamnă barajul. Sau poate că n-a suportat gândul de a fi eliminat de domnu’ Piţi. Pentru că iată-l pe selecţionerul României ajuns cumva la ultimul hop spre Brazilia. Ne-om fi chinuit noi cu estonii, dar e de preferat aşa decât să te chinui cu olandezii. A dat Sneijder gol pe stadionul lui Fener şi şi-a băgat capul între umeri, deşi în alte circumstanţe a marca acolo, ca jucător al lui Galata, ar fi însemnat maximum. În fine, să dăm uitării ce-a fost, de-acum să privim la ce ne aşteaptă. Sau le ce nu ne aşteaptă, adică nici o mare putere în fotbal: Portugalia, Croaţia, Grecia, Ucraina. Cu oricare dintre aceste naţionale putem prinde o zi bună, să ne intre nişte şuturi, cum a fost ăla al lui Pintilii, cu Ungaria, să le intre lor nişte bare, să avem, într-un cuvânt, noroc. N-ar fi imposibil cu domnu’ Piţi pe bancă. Tremurăm de frica Portugaliei, dar hai să ne amintim de prima victorie importantă a lui Piţurcă la naţională. La acel meci din 1998, România a făcut în Portugalia un joc tipic piţurcian. Cum Hagi tocmai se retrăsese, fundul a fost obligatoriu în poartă. Ca urmare, portughezii, cu Figo şi Rui Costa, au avut avalanşă de ocazii, roşu pentru noi, penalty ratat pentru ei şi, cu toate astea, Dorinel Munteanu a găsit poarta în prelungiri. Singurul său gol din lovitură liberă la naţională! La o eventuală nouă confruntare, un unic element ar fi comun: Piţurcă. La pachet cu norocul. Care n-ar trebui să lipsească nici dacă în cauză ar fi celelalte echipe enumerate. Culmea e că, în condiţiile date, Piţurcă are noroc că nu e cap de serie! Mai bine împotriva inconstanţilor lusitani decât împotriva suedezilor sau francezilor. Apropo de francezi, foarte interesantă şi logică observaţia lor privind coeficientul FIFA pe baza căruia s-au stabilit ca