- Răzvan Petrescu, "Variaţiuni pe o temă de Vater-Puccini", Editura Curtea Veche (tel. 021/222.25.36), 254 p.

Într-unul din numerele de astă-vară constatam în­mulţirea cărţilor de convorbiri cu scriitori români ajunşi la o vârstă şi o notorietate care să jus­tifice in­teresul cititorilor. Dia­logul ne­grăbit între doi oameni care au o bună comunicare şi preţui­re re­ciprocă face ca, în general, cu­rio­­zitatea autentică a intervieva­to­rului să deschidă confe­siu­nea spre zone biografice şi de labo­rator im­por­tante pentru înţelegerea operei şi a contextului în care a fost scrisă. Reuşita unei convorbiri depin­de ho­tărâtor de documentarea, inteligenţa şi cultura celui ce o iniţiază. În cazul unor jurnalişti ignoranţi întrebările sunt stas, fie că e vorba de actori, cântăreţi pop sau scriitori: cum v-aţi descoperit talentul, ce modele aveţi, ce amoruri v-au marcat, ce proiecte în lucru ş.c.l. În­trebări la care se răspunde doar din obligaţii de marke­ting, în lehamite repetitivă. Sunt însă şi oameni de meserie care fac jurnalism cultural de nevoie, dar cu plăcere, au citit şi au toate referinţele despre subiectul lor, îl cunosc şi ştiu cum să-l provoace, alter­nând flaterii cu incitări de avocat al dia­vo­lului şi date concrete cu jocuri de ima­ginaţie. Ase­menea interviuri merită adunate în volum, salvate din efemerul paginii de revistă. Răzvan Petrescu a făcut asta în cartea pe care vi-o reco­mand azi, lansată la 20 septembrie, când a îm­pli­nit 57 de ani. Un gest surprinzător din par­tea lui, fiindcă "cel mai bun autor român de proză scurtă de azi" (căutaţi măcar antologia Mici schimbări de atitudine, ca să vă convingeţi) e dis­cret şi re­trac­til, refuză cât se poate apariţiile publice, îi displace gălăgioasa afirmare de sine. Dacă s-a decis să-şi adauge bibliografiei acest al şaptelea titlu e pen­tru că răspunsurile la întrebările puse de colegi scr