Schimbări pe bandă rulantă. Central European Media, compania care deține în România Pro TV SA, a anunțat ieri plecarea a doi oameni din conducerea companiei, condusă până anul acesta de Adrian Sârbu.
Este vorba despre David Sach, chief financial officer, și de Anthony Chhoy, vicepreședinte executiv pe partea de operațiuni și planning.
Sach și-a depus demisia pe 14 octombrie și urmează să părăsească CME pe 29 octombrie, când va primi un pachet de beneficii de 1,8 milioane de dolari. Funcția lui Sach a fost preluată de adjunctul său până la găsirea unui înlocuitor.
Anthony Chhoy, care și-a prezentat ieri demisia va părăsi compania începând cu 15 noiembrie și va primi, la plecare, un pachet de 1,5 milioane de dolari.
Tot săptămâna aceasta, a fost numit un nou director general adjunct la TV Nova, din Cehia, țară unde CME a scăzut puternic din punct de vedere financiar. Numirea vine la scurt timp după ce Jan Andrusko a decis să demisioneze din funcția de director general, la sfârșitul lunii trecute.
Adrian Sârbu, președinte și CEO la CME, a demisionat din funcțiile pe care le deținea, după cum paginademedia.ro a scris AICI. El a fost înlocuit câteva luni mai târziu de Christoph Mainusch și de Michael Del Nin, amândoi din zona Time Warner.
În iunie 2013, Time Warner a devenit oficial acționar majoritar la CME, după ce Comisia Europeană și-a dat acordul în acest sens (detalii AICI).
Schimbări pe bandă rulantă. Central European Media, compania care deține în România Pro TV SA, a anunțat ieri plecarea a doi oameni din conducerea companiei, condusă până anul acesta de Adrian Sârbu.
Este vorba despre David Sach, chief financial officer, și de Anthony Chhoy, vicepreședinte executiv pe partea de operațiuni și planning.
Sach și-a depus demisia pe 14 octombrie și urmează să părăsească CME pe 29 octombrie, când va primi u