Nu avem studiouri de animaţie, nu producem lungmetraje și seriale de animaţie, nu avem școli de animaţie, dar avem o competiţie naţională în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie Anim’est . Nu înţeleg rostul acestei competiţii naţionale. Faptul că doi-trei tineri de - senează (și așa creaţiile lor seamănă cu desenele copiilor de la grădiniţă, nu au noţiuni de arte plastice) și animează cu un program de calculator nu înseamnă că au făcut animaţie.

În ultimele două ediţii ale Anim’est -ului, în cadrul competiţiei românești, am văzut încercări mediocre care semănau cu primele exerciţii în domeniul animaţiei. Din păcate, competiţia naţională seamănă cu un concurs la un club de amatori pasionaţi de a șaptea artă bis. În seara prezentării competiţiei naţionale, sala de la Cinema Patria a fost aproape goală. Erau prezenţi concurenţii, prietenii lor și membrii juriului. Posibil și cîţiva spectatori curioși să afle ce se întîmplă în lumea animaţiei românești. Cu o atmosferă de cenaclu literar la școala primară (un copil alerga în sală, alţii vorbeau cu voce tare despre ceea ce au creat, iar un spectator dormea), încercările lor – așa-zise filme de animaţie – rulau pe marele ecran. Uitîndu-mă cu atenţie la creaţiile lor, am remarcat că două scurtmetraje au fost finan - ţate de Centrul Naţional al Cinematografiei, de Administraţia Fondului Cultural Naţional și de către UDMR. La finalul proiecţiei, realizatorii prezenţi în sală au vorbit despre creaţiile lor, punînd accentul pe sunet, fără să pomenească ceva despre limbajul cinematografic sau despre tehnicile de animaţie. Toţi s-au lăudat că au avut interpreţi buni, precum actriţa Oana Pellea. M-a surprins să aud că un tînăr debutant le mulţumește organizatorilor Anim’est că i-au plătit transportul și cazarea, afirmînd că și-a atins obiectivul – să viziteze Bucu - reștiul, gratis. Mă bucur pentru el, dar