Toamna furiei s-a așternut peste România. Este furia tânără, care merge pe bicicletă, ridică pumnii în aer, sparge geamul mașinii unui ministru modest ca atitudine, timid ca implicare. Roșia Montană, Pungești, Certej. Localități mici, înghețate în sărăcie, dar care au ajuns pe buzele unor tineri din marile orașe ale țării și chiar în străinătate. Aflăm, printre altele, că și în Canada sau Ucraina gazele de șist sunt apărate cu cocteiluri Molotov. Lumea este cuprinsă de focul protestului. Marile companii care primesc de la guverne ștampila ce le dă voie să trezească vintrele pământului se lovesc de zidul conștiinței umane.
Bineînțeles, se arată cu degetul spre implicarea politică a unui sau altui grup ce scoate în stradă dorința de a proteja ce a mai rămas din sănătatea șubredă a Terrei. Se spune asta mai ales despre Greenpeace, iar manifestanții acestei grupări care au ajuns după gratii în Rusia au timp să se gândească la asta.
Politic sau nu, la noi în țară acest tip de proteste este semn că se naște o nouă identitate – cea a românului care nu mai iese în stradă pentru locuri de muncă la mină sau pentru pâine și apă. Este pentru prima dată în mulți ani când românul iese din casă pentru o idee. E românul tânăr, care decide că lumea în care trăiește merită salvată, iar asta, dincolo de controverse și dincolo de business-urile de miliarde de euro și dolari poate ratate pentru țară, înseamnă că am crescut mari. După mai bine de 20 de ani de “democrație”, României nu i-au crescut doar mâini și picioare, ci și spirit. Suflet.
Este toamna maturizării noastre. Trăim Woodstock-ul nostru, răzbunându-ne bunicii și părinții care nu l-au cunoscut. Ce vom obține e încă greu de estimat. Important este însă că am înțeles că avem glas, că avem incredibila putere de a pune proverbialul picior în prag și de a spune NU.
Toamna furiei s-a așternut pe
