Cunoscutul si apreciatul analist economic, Moise Guran, care, intre altele, conduce o excelenta emisiune la televiziunea publica, a scris un editorial cu titlul „Du-te naibii SRS!”. El a fost, fireste, preluat de ziarele basiste. La ce se refera Moise Guran? De ce este el atat de suparat pe mine? Si de ce, in ciuda acestui atac, pe care il socotesc nedrept, eu nu ma pot supara pe Moise Guran?
Sunt foarte multi ani de cand se discuta insistent si, culmea, nu in contradictoriu despre necesitatea ca televiziunea publica sa nu mai poata beneficia de publicitate. Tin minte ca au avut loc dezbateri in acest sens chiar la Clubul Roman de Presa atunci cand a fost instituita taxa TV. Inca de atunci, cei mai multi reprezentanti ai industriei media, eu eram presedinte al proprietarilor de presa, s-au pronuntat in sensul ca, odata cu aceasta infuzie de bani de la populatie in televiziunea publica, ar fi bine, din multe puncte de vedere, sa se renunte la publicitate. Dar si atunci existau probleme financiare, iar renuntarea la publicitate ar fi putut pune sub semnul intrebarii supravietuirea televiziunii. Motiv pentru care Guvernul, pe atunci Guvernul Nastase, a amanat o asemenea masura. Numai ca in 2013, din multe puncte de vedere, nu ne mai aflam in situatia de acum zece ani.
Televiziunea publica avea in trecut un rating mult mai ridicat decat are in prezent. In consecinta, si publicitatea venea mai usor. In urma cu zece ani, contractele de publicitate pe TVR se ridicau la zeci de milioane de euro anual, in timp ce astazi vorbim de o cifra plasata sub zece milioane de euro. Sub guvernele PDL, televiziunea publica s-a ingropat in datorii uriase. Fata de stat si fata de diversi furnizori. Una dintre cauze, dar nu cea mai importanta, este si faptul ca destul de multe contracte de publicitate au fost facute, ca sa ma exprim elegant, „pe ochi frumosi”. Devenind astfel
