- Sunt din satul Zece Prăjini, unde există cele mai multe fanfare din România. Dar nici una n-are gloria lor. Călători peste mări şi ţări, înnebunesc lumea pe unde cântă, cu trompetele şi tromboanele lor. Alături de Taraful Haiducilor din Clejani, sunt cea mai de succes trupă de export -
Câte o sclipire fugară de lumină pe cămăşile roşii de mătase, în rest, în spatele scenei e aproape beznă. Cu borurile pălăriilor trase pe ochi, câteva siluete, aşezate fiecare pe câte o băncuţă, într-o ordine aproape geometrică, îşi încălzesc trompetele şi clarinetele, în vreme ce, la câţiva paşi, după paravan, publicul freamătă. Iar prezentatoarea festivalului "Balkanik!" îl întărâtă: "Cea mai rapidă fanfară din lume"..."a cântat la decernarea premiilor Nobel" ..."trei turnee nord-americane" ..."premiul BBC pentru World Music". Când pronunţă numele Fanfara Ciocârlia, miile de oameni strânşi la Grădina Uranus din Bucureşti izbucnesc în urale, iar cele douăsprezece siluete ţâşnesc spre scenă şi încep să cânte asurzitor şi fenomenal. Succesul este deplin. După o oră şi jumătate, în culise, unul dintre trompetişti vine direct la mine: "Ei, ce v-am zis? Aţi văzut? V-am zis sau nu v-am zis? Păi, credeţi că am putea noi să cântăm aşa, să aprindem publicul în fiecare seară în alt oraş, pe alt continent, dacă nu am face asta din tot sufletul şi nu ne-am da pe scenă toată energia pe care o avem? Cum credeţi că am reuşi?". Adevărul este că exact, dar exact aşa îmi spusese, cu câteva minute înainte de a urca pe scenă, Costică Trifan. Iar concertul a fost fulminant. Iureşul stârnit de cei doisprezece moldoveni s-a transmis imediat spectatorilor şi atmosfera s-a încins încă de la primul cântec. Fanfara Ciocârlia a susţinut, la mijlocul lunii septembrie, unul din rarele sale concerte bucureştene, şi se pregăteşte să pornească, spre sfârşit de octombrie, în cel de-al d
