O carte incitantă, „Martha F. Viaţa mea cu Freud“, alcătuită de Nicolle Rosen şi apărută la Editura Lucman (2005), se bazează pe „corespondenţa“ Marthei Freud către doamna Hundinghton-Smith (jurnalistă şi scriitoare americană, născută în 1910), la şapte ani de la funeraliile soţului său, Sigmund Freud, din 26 septembrie 1939 (al Doilea Război Mondial începuse de trei săptămâni). Scriitoarea îi cerea Marthei Freud să-i povestească, în scrisori, propria ei viaţă: „Astfel, a devenit la fel de fictivă ca personajul doamnei Huntington-Smith, care devine corespondenta ei. Imaginând că la vârsta de optzeci şi cinci de ani, după şapte de la moartea soţului, Martha îşi revedea viaţa şi ajungea, în cursul acestei rememorări, să o reconsidere, răsturnând, în acelaşi timp, legenda aurită creată în jurul inventatorului psihanalizei, am vrut să o forţez să iasă din umbră, recunoscându-i, în sfârşit, o personalitate şi chiar o anumită profunzime. (…) În acelaşi timp, această ficţiune este atât de aproape de realitate, încât ceea ce am imaginat mi se pare la fel de adevărat ca restul. Aici apare Martha reală, aşa cum reiese din documentele pe care le deţinem despre Freud şi familia lui. Nu inventez nimic în privinţa originilor, a contextului politic, a caracterului personajelor, nici chiar a aspectului lor fizic. Evenimentele istorice şi private pot şi ele să fie verificate. Sursele se găsesc în toate lucrările care tratează acest subiect“. Şi, deşi autoarea ne previne că e o ficţiune, citim cartea convinşi că scrisorile Marthei sunt autentice, scrise de chiar mâna ei, tentaţi să credem că autoarea doar ne incită prin această dezvăluire. Martha ni se dezvăluie ca „o femeie cultivată şi cu simţul umorului“, deşi a stat toată viaţa în umbra soţului său, fără să se impună în niciun fel, îndeplinind doar funcţia de „servitoare a acestuia şi trăind cincizeci şi trei de ani de viaţă