S-au iubit nebuneşte, chiar dacă ştiau că greşesc. Cel mai frumos tril al Universului cuibărit între cele mai puternice braţe de pe Mapamond. Edith Piaf şi Marcel Cerdan

Ceasul bătu de 18:30. Mai aveau fix o oră şi jumătate. Se uitară la bilete, apoi la el, la colosul din faţa lor. Iar la bilete, iar la uriaş. Iar la bilete. “Bine, fie!”, zise fata, care cedă mai greu. Ceva, un “Merci”, o îmbrăţişare scurtă, un autograf semnat pe genunchi şi safteaua fusese făcută. Ei, cei doi proaspăt căsătoriţi, tocmai cedaseră tichetele de avion. Nu era un capăt de lume dacă mai aşteptau patru ore cursa următoare, Paris Orly - New York. Vineri, 28 octombrie 1949.

Istoria lui

Povestea Colosului începea prin 1916, la Sidi Bel Abbes, în Algeria franceză. Se apucase, în 1934, de box profesionist. Chiar la debut căsăpise un vrăjmaş, în şase runde. În fix cinci ani adunase 47 de victorii. Se alesese cu porecla “Le Bombardier Marocain”, ajunsese să lupte în finala de la “mijlocie” pentru titlul mondial, unde Tony Zale nu-i putuse sta în cale. Marcellin “Marcel” Cerdan, unul dintre cei mai mari boxeri născuţi în Africa.

Istoria ei

Povestea ei debuta în 1915. Sărmană, ca şi el. Copilărie grea, crescută de o bunică, patroană de bordel. La 20 de ani, fiica îi deceda, de meningită. Se apucase de cîntat la colţ de stradă. Voce de cristal, ambitul - nemaiauzit, pînă atunci, la o muritoare. Şansonetistă făr’ de-asemănare. O chema Giovanna Gassion. Îşi zicea “Vrabia”. Piaf. Edith Piaf.

Istoria lor

Povestea lor pleacă la drum în 1946. Atunci s-au văzut prima oară. El, căsătorit, cu doi copii, al treilea, pe drum. Ea, iubita tînărului lui Yves Montand, lansase, deja, “Je vois la vie en rose”. Pe 14 ianuarie 1948 el, cel care rezistase sutelor de asedii de pumni, a căzut, la podea. Glasul ei îl doborîse. S-au iubit nebuneşte. Ştiau că greşeau, dar poţi lup