Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Restriciţii de circulaţie din cauza lucrărilor din Fundaţie

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Primăria a anunţat pentru astăzi noi restricţii de circulaţie în Fundaţie. Constructorii intenţionează să toarne ultimul strat de asfalt de la liniile de tramvai din zona Bibliotecii Centrale Universitare până pe strada Păcurari. Tronsonul va fi închis astăzi, între orele 8 şi 14, timp în care circulaţia rutieră va fi deviată pe liniile de tramvai. Astfel, şoferii care coboară Copoul vor avea posiblitatea să circule doar pe liniile de tramvai. În cazul direcţiei Independenţei - Păcurari, traficul va fi deviat pe strada Arcu. „Prognozăm să dăm drumul la circulaţie în jurul orei 14, dacă afară nu plouă. Dacă nu plouă, de luni începem şi lucrările pe bulevardul Independenţei, astfel încât săptămâna viitoare să finalizăm şi stratul de uzură pe Independenţei. Mai sunt câteva lucruri de rezolvat şi pe strada Elena Doamna“, a spus viceprimarul Mihai Chirica. Dacă vremea va permite asfaltarea pe bulevardul Independenţei, traficul nu va fi închis de la începutul săptămânii, ci doar restricţionat la o bandă pe sens. Lucrări intense vor avea loc în această perioadă şi în zona din spatele Primăriei. Constructorul Primăriei trebuie să termine lucrările până pe 29 noiembrie, astfel că utilajele vor ocupa străzile pentru asfaltări în perioada următoare. „Tot ce a fost mai greu s-a făcut acolo. Infrastructura de utilităţi am reuşit să o îngropăm şi cea mai grea parte a acestei lucrări a fost în faţa Teatrului Naţional. Abia am îngropat conducta acolo, trebuie să desfacem toată parcarea şi să facem la loc, cu montarea cuburilor şi rigole longitudinale pentru preluarea apelor“, a mai spus Chirica. Asfaltări ar mai trebui să aibă loc pe strada Costache Negri sau Agatha Bârsescu şi în parcările din spatele Primăriei. Acest proiect european are o valoare de 9 milioane de lei.

Primăria a anunţat pentru astăzi noi restricţii de circulaţie în Fundaţie. Constructorii intenţionează

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum o ora
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 2 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum o ora
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

Consiliul Uniunii Europene sancţionează persoane şi entităţi pe care le acuză de „destabilizarea” Republicii Moldova

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul UE a anunţat marţi impunerea de sancţiuni europene împotriva a şapte persoane şi trei entităţi pe care le consideră „responsabile pentru acţiuni care urmăresc destabilizarea” democraţiei în

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°