Dacă dreptul de a avea opinii personale este folosit pentru a pune capăt dialogului, violenţa devine de neevitat. Şi cum cel care recurge la violenţă o face în numele opiniilor sale – deci în numele dreptului la diferenţă –, el va taxa orice ripostă ca antidemocratică. Confuzia creată astfel subminează eforturile democraţilor autentici de a se apăra împotriva violenţei.
„E democraţie, deci pot gândi altfel decât tine.” Această frază, pe care o rostim sau o auzim aproape zilnic, descrie cel mai bine modul în care românii, ca indivizi, înţeleg şi îşi asumă democraţia.
Dar, în ciuda aparenţelor, fraza respectivă are consecinţe antidemocratice. În primul rând, ea dezvăluie o anumită ostilitate a vorbitorului faţă de celălalt, faţă de presupusul său partener de dialog. Celălalt este perceput ca un agresor. În consecinţă, „am dreptul să gândesc altfel decât tine” înseamnă mai degrabă „lasă-mă în pace”. Fraza are deci un caracter defensiv. Ea este menită să îl apere pe cel care o rosteşte de cel căruia îi este adresată.
În al doilea rând, fraza în cauză apare de cele mai multe ori ca o concluzie. Atunci când unul dintre vorbitori nu mai are suficiente argumente, el recurge la argumentul final: „Am dreptul să gândesc altfel decât tine”. Şi cu asta pune capăt dialogului. Dar acesta este, evident, comportamentul unui om care nu vrea să dialogheze, ci doar să fie aprobat.
Dacă fraza pe care o discut exprimă cu adevărat comportamentul majorităţii românilor, atunci nu putem vorbi de existenţa în România a unei veritabile societăţi civile.
Rostul societăţii civile este acela de a-i proteja pe cetăţeni (pe fiecare în parte şi pe toţi la un loc) de puterea politică reprezentată în principal de instituţiile statului. Această funcţie este îndeplinită în două moduri.
Pe de o parte, organizaţiile societăţii civile intervin ori de câte ori statul abuzea
