Trebuie sa admitem ca este oarecum mirabil faptul de a avea manifestatii de strada antiguvernamentale consistente intr-o tara in care vreo 60% din electorat isi exprima pe diverse cai sprijinul si increderea in executiv.
Dupa cum este bizar si creditul masiv acordat liderilor unei coalitii care este din ce in ce mai blamata de voci dintre cele mai autorizate si credibile ale opiniei publice.
Desigur, se poate vorbi, pana la un loc chiar cu just temei, de tot soiul de manipulari operate de grupuri de interese din interior si exterior, dar opozitia vizibila si in surdina la actuala putere abia ce mai poate fi escamotata de media ramasa fidela actualei puteri.
Pe scurt, din deceptie in deceptie, electoratul romanesc incepe sa se dezica de iubirea fierbinte de odinioara. In adancurile subconstientului colectiv se pregateste furtuna.
Procentele inca redutabile de care beneficiaza USL nu ar trebui sa-i linisteasca peste masura pe beneficiari. In buna masura ele reprezinta un alibi moral pentru cei care nu prea vor sa consimta ca au fost in eroare atunci cand au votat, dupa cum s-a vazut. Omul este mereu tentat sa-si adjudece si sa-si confirme consecventa si buna judecata.
Asa s-a nascut aderenta la sloganul de odinioara: "PDL-PSD, aceeasi mizerie!" si astfel nemultumirile tot mai manifeste fata de modul in care puterea de astazi intelege sa-si onoreze angajamentele de ieri au inceput sa dobandeasca formele unor proteste antisistem sau, mai rau, a unei reprezentari nostalgi-idilice a vechiului regim.
Fiindca, cel putin prin abordarile in ce priveste chestiunea Rosia Montana si cea a exploatarii gazelor de sist, s-a dovedit ca atitudinea de odinioara a USL a fost populista si oportunista, alianta imbratisand astazi ceea ce dezavuase vehement pana mai ieri.
Aceasta neinsemnand in mod necesar c
