Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Volei Municipal Zalău s-a distrat în Capitală

Publicat in Magazin Salajean, duminică 20 octombrie 2013 ·

CSM Agronomia Bucureşti – CS Volei Municipal Zalău 0 – 3 (12 – 25, 8 – 25, 18 – 25)

CS Volei Municipal Zalău nu a avut nicio emoţie sâmbătă seara, pe terenul formaţiei CSM Agrnomia Bucureşti, de care a dispus cu scorul de 3 – 0. După un prim set în care zălăuanii s-au încălzit, câştigând la 12, actul secund a fost efectiv “floare la ureche” pentru voleibaliştii lui Vlaicu. Dacă în etapa trecută, am avut parte de un set câştigat de Dinamo la 9, pe terenul Şimleului, Zalăul s-a impus şi mai clar în etapa a II-a, 25 – 8 în Sala Agronomia. Antrenorul Vincenţiu Dumitrescu a schimbat începând de la coordonator până pe extremă, dar echipa bucureşteană tot nu a putut ţine pasul cu mult mai valoaroasa formaţie a Zalăului.

În actul trei, antrenorul Aurel Vlaicu a introdus, şi el, în teren, toţi jucători de rezervă, iar setul a fost ceva mai echilibrat, diferenţa din final fiind de şapte puncte.

“Noi ne-am făcut jocul, iar de echipa adversă nu pot spune nimic, pentru că nu mă interesează la niciun meci adversarul. Noi am greşit foarte puţin, am făcut un joc foarte exact, iar acest lucru ne-a adus şi această victorie”, a precizat Aurel Vlaicu.

“Scorul arată valoarea dintre cele două echipe. Una, care pregăteşte de jocuri europene şi noi, care încercăm să facem jocuri câtt mai bune de la o etapă la alta. Avem trei jucători care au terminat jucioratul şi încă doi care sunt juniori. Pentru noi, aceste meciuri sunt benefice doar pentru a vedea greşelile pe care le facem şi pentru a învăţa din ele. Ar trebuie, totuşi, să le dea de gândit jucătorilor diferenţele mari de scor, cum a fost de exemplu în setul doi”, ne-a declarat Vincenţiu Dumitrescu.

CSM Agronomia Bucureşti: Andrei Butuc, Andrei Alecsăndruţ, Marius Măcicăşan, Petrişor Macovei, Cosmin Andonde, Gabriel Bontea, şi Cosmin Prunişoară (libero). Au mai evoluat: Claudiu Dumitru, Valentin Ioniţă,

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°