Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Elevi specializaţi în gastronomie, sub îndrumarea unui maestru german

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Mai mulţi elevi ai Colegiului Tehnic „Gh. Asachi” din Focşani sunt bucătari cu diplomă. Timp de trei săptămâni, 131 de elevi au participat la un curs de gastronomie, fiind îndrumaţi de maestrul bucătar Hartmut Boll, din Germania. „Absolvenţii“ sunt de părere că acest curs le va folosi în viitor, atunci când îşi vor căuta de muncă.

131 de elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a, de la Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” din Focşani, s-au iniţiat în arta culinară, iar la sfârşitul cursului au reuşit să impresioneze cu preparatele pe care le-au pregătit. Elevii au participat activ la proiectul „Formare în domeniul serviciilor – Gastronomie”, care s-a încheiat ieri.

Vreme de trei săptămâni, sub îndrumarea maestrului bucătar Hartmut Boll, din Germania, elevii participanţi au avut posibilitatea să înveţe secretele bucătăriei „de înaltă clasă“, au experimentat lucrul alături de un maestru bucătar, iar acum vor obţine diplome, ce le-ar putea fi de folos în viitor, în eventualitatea angajării în cadrul unui restaurant. Directoarea unității de învățământ, Marilena Răvaș, a fost încântată de cunoștințele acumulate de elevi. „Pot să spun că elevii au învățat foarte multe lucruri noi, au învățat să fie buni profesioniști și au învățat să își folosească experiența mai târziu, atunci când vor alege să meargă pe piața muncii conform calificării pe care o vor primi. Nu putem spune decât că ceea ce domnul Boll a împărtășit cu noi, reprezintă vârful aisbergului cunoștințelor dumnealui și experienței dumnealui. Cred că ne-ar trebui foarte multe experiențe similare ca să învățăm”, a spus directoarea Marilena Răvaș.

Prezentarea produselor alimentare preparate de elevi a fost un succes, tinerii bucătari reuşind să-i impresioneze pe invitaţi cu produse sofisticate, dar rafinate, aranjate ca în bucătăria unui restaurant exclusivist. Tot decorul şi preparatele elevi

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum o ora
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum o ora
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 3 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 4 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 2 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

FOTO Probleme pentru Florin Tănase » S-a accidentat înainte de FCSB - CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Florin Tănase, mijlocașul ofensiv de la FCSB, a suferit o problemă medicală la gleznă înainte de FCSB: Rezerve: CFR Cluj: Rezerve:

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 11 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Vremea

București
acum

24°
dum.

20°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°