Nu ştiu câţi din cei care astăzi laudă regalitatea la Alba Iulia cred sincer în valorile monarhice: democraţie, dezvoltare economică şi o naţiune puternică, toate unite sub un sceptru, în cadrul unei monarhii constituţionale. Conform doctrinei monarhice româneşti regele domneşte, nu guvernează. Cu alte cuvinte, monarhul este cheia de boltă care asigură funţionarea democratică a instituţiilor ţării, el este doar un observator atent care intervine numai atunci când lucrurile o iau pe… arătură. În tradiţia monarhică românească, regele nu este un rege-jucător, ci un rege-arbitru, care încearcă să păstreze un echilibru politic, social, evitând convulsiile de orice fel.

În 1990, dar şi mai târziu când Regele Mihai era fugărit de miliţienii lui Iliescu înarmaţi cu kalaşnikoave supărate, erau puţine voci care să apere monarhia românească.

Speriat de potenţialul politic al monarhiei româneşti, de Regele care ar fi putut coagula în jurul său forţele democratice, intelectuali, oameni cu energie şi viziuni creatoare, nu distructive, Ion Iliescu a blocat revenirea Regelui Mihai în ţară. Regele are acum 80 de ani, atunci avea 60 de ani, România putea alege altă cale, a normalităţii, continuând drumul întrupt în anii 1945-1989 de un regim totalitar, profund antiromânesc.

Dacă vrem să ne aducem aminte, la începutul anilor 90 Regele Mihai, Corneliu Coposu, Ion Raţiu, ţărăniştii, Doina Cornea şi Europa Liberă erau înjurate non-stop în ziarele FSN-ului şi lucrurile nu s-au schimbat decât atunci când Emil Constantinescu şi CDR-ul au ajuns la Putere. Era anul 1996: atunci lucrurile au început să intre (e drept, cam lent) pe un făgaş de normalitate…

Speriat de potenţialul al monarhiei româneşti, Ion Iliescu a blocat revenirea Regelui Mihai în ţară. Regele are acum 80 de ani, atunci avea 60 de ani, România putea alege altă cale, a normalităţii, continuând drumu