Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum îşi cresc afacerile IT-iştii de la Cluj

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 19 octombrie 2013 ·

Companiile din domeniu cu centre de activitate pe plan local, dar şi în afara ţării estimează pentru acest an afaceri în creştere şi fac angajări. Activitatea e alimentată în special de cererea de pe piaţa externă.

Domeniul unde companiile se bat pentru cei mai buni oameni susţin că anul în curs este mai bun decât precedentul în ceea ce priveşte afacerile şi numărul de clienţi.

Furnizorul de servicii şi soluţii software EBS România va încheia anul cu afaceri de 17,8 milioane de euro, în creştere cu 40% faţă de anul precedent, estimează conducerea companiei. EBS a înregistrat în primele 9 luni ale anului o cifră de afaceri de 13 mil euro, în creştere cu 45,25% faţă de perioada similară a anului trecut. A fost mărit portofoliul de clienţi pe piaţa locală, iar pe piaţa externă compania a obţinut clienţi noi precum Enoro, Stratent, Sulzer, Westhouse, Bluforce, Wenger, Teleconnect, SAP SMA sau Basycs. EBS România a format echipe noi preponderent în domeniul tehnologiilor mobile (android, IOS), .NET, Java, PHP, Embedded şi SAP, atât în zona AMS, cât şi în cea de dezvoltare. Compania a trecut de 600 de angajaţi şi colaboratori externi. "Am reuşit să câştigăm anul acesta peste 170 de colegi noi. În continuare recrutăm acolo unde există cerere directă din piaţă. Plecăm de la considerentul că până la sfârşitul acestui an vom reuşi să atragem încă 30 de colegi pe zona productivă", a declarat Daniel Metz, CEO EBS România. Pentru centrul de la Cluj, compania are disponibile acum peste 40 de posturi, conform datelor transmise. Cele mai importante proiecte la care se lucrează de la Cluj sunt cele pentru clienţi cum ar fi concernul SAP AG (divizia Custom Development). De asemenea, EBS colaborează cu HMM Deutschland GmbH, furnizor de soluţii pentru managementul documentelor între casele de sănătate şi prestatorii de servicii de sănătate.

Un alt jucător din

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Curtea Supremă respinge cererea lui Trump de a suspenda pronunţarea sentinţei sale

Mediafax acum 2 ore
Aceasta va avea loc, prin urmare, aşa cum era prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea politicianului la Casa Albă. Donald Trump a fost găsit vinovat pe 30 mai în acest caz legat de plăţile ascunse ale acestuia către actriţa de filme pentru adu

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum o ora
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum o ora
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

„Schengen, Menghen – iok Schengen!”. Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos, scrie presa bulgară

HotNews acum 3 ore
Lucrările de reparaţie sunt ca o graniță, spun revoltaţi șoferii care s-au aliniat iar la coadă. Cu toate că Bulgaria este membră cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre

Google donează 1 milion de dolari fondului de inaugurare al lui Trump, alăturându-se altor giganţi ai tehnologiei

News.ro acum 4 ore
Google a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al preşedintelui ales l SUA Donald Trump, alăturându-se altor companii mari din sectorul tehnologic care caută să îmbunătăţească relaţiile cu viitoarea administraţie. ”Goog

Horoscop pentru vineri, 10 ianuarie 2025. Prima parte a zilei este marcată de aspecte financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat te poate obosi mult astazi, pentru ca îți este greu sa te concentrezi pe ceea ce iti spun altii. Fii intelegator atat cu tine, cât si cu altii! Abordarea subiectelor banale si schimbul de info

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 13 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Maia Sandu a vizitat zone afectate de pene de curent şi dă vina pe Gazprom. Kremlinul spune că Moldova şi Ucraina sunt responsabile pentru criza energetică din Transnistria. Răspunsul Chişinăului

News.ro acum 7 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat joi zone afectate de pene de curent şi a dat vina pe gigantul rus Gazprom pentru criza energetică care afectează regiunea separatistă pro-rusă Transnistria. De la Moscova, purtătorul de cuvânt al

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°