Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gala de închidere Comedy Cluj 2013: râsete, emoție, aplauze FOTO/VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 20 octombrie 2013 ·

Clujenii au umplut, în această seară, sala de proiecții a cinematografului Florin Piersic cu ocazia Galei de Închidere a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj, ediția a cincea.

Oficialitățile și personalitățile clujene nu au făcut coadă la acest eveniment, deși nu trebuie trecută cu vederea prezența în sala de cinema a directorului regional al Institutului Francez din Cluj-Napoca, Benoit Bavouset sau a fostului primar interimar al municipiului Cluj-Napoca, Radu Moisin. Cinematograful s-a umplut însă de cinefili de toate vârstele, care s-au bucurat de spectacolul oferit de organizatorii Comedy Cluj.

În deschiderea galei, pe scenă a urcat directorul festivalului, Horaţiu Dan, care a mulțumit atât echipei și voluntarilor Comedy Cluj pentru munca depusă, cât și publicului ce a avut curiozitatea să vadă măcar o parte din cele peste 130 de filme proiectate în 10 zile de festival, la Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria sau Casa TIFF. Programul din acest an al Comedy Cluj a inclus și proiecții speciale la Salina Turda, expoziții, workshopuri cu profesioniști din industria cinematografică internațională și piesa de teatru „D'ale carnavalului" în regia lui Silviu Purcărete.

Primul premiu acordat în cadrul galei a fost Premiul Publicului pentru filmul "Quartet" (2012), în regia lui Dustin Hoffman.

Au urmat apoi premiile pentru scurtmetraje, juriul acestei categorii fiind compus din 40 de spectatori: Cel mai bun scurtmetraj studenţesc: Pui pentru Karl / Huhn für Karl (Germania, 2012, regia Jan Liedtke) și Cel mai bun scurtmetraj independent: Frank-Étienne (Franţa, 2012, regia Constance Meyer.

În cursa pentru marele trofeu Comedy Cluj 2013 au fost înscrise 10 titluri din 8 țări: Enough Said (SUA, r. Nicole Holofcener), Song for Marion (Marea Britanie, r. Paul Andrew Williams), Quartet (Marea Britanie, r. Dustin Hoffman), Reality (Italia,

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 51 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Daniel Zamfir, replică pentru Raluca Turcan: „Trebuie să ai mare tupeu după ce ai comis-o grav cu coiful dacic să îndrăznești să ai păreri”

Gandul acum 3 ore
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir i-a dat replica deputatul PNL Raluca Turcan care a spus că a criticat reacțiile PSD cu privire la pachetul de măsuri pentru care Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea. „În goana după coiful dacic, Raluka a lua

Fructele românești care sunt mai IEFTINE în Marea Britanie decât în unele magazine din țara noastră. „Ne merităm soarta”

Gandul acum 36 minute
Afinele românești au ajuns pe rafturile celui mai mare lanț de supermarketuri din Regatul Unit, Tesco iar delicioasele fructe se vând la prețuri chiar mai mici decât cele practicate de unele lanțuri de retail din țara noastră. „Blueberries (afine) d

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°