Fiecare dintre reprezentanţii celor două tabere are dreptate în ochii celor care au răbdare să le citească plângerile de pe bloguri, iar fanii lui Oreste, pe de o parte şi ai lui Mircea Badea, pe de alta parte, par a avea un rol important în scandalul nou iscat între cei doi foşti prieteni. Plecat din trustul Intact pentru credinţe personale care nu mai corespund cu cele ale foştilor “fraţi” Badea şi Mihai Gâdea, Oreste Teodorescu nu întârzie să facă dezvăluri din bucătaria trustului pe care l-a servit în ultimii ani. Această situatie îl face pe Mircea Badea să-l catalogheze drept un “zombi agresiv” care muşcă mâna celui care l-a hrănit.
“Acum cei trei muşchetari Ursu, Gâdea şi Badea se află în America pentru a-l întâmpina pe Ponta, căruia profesorul i-a promis câteva uşi deschise la politicienii adventişti, cică are Gâdea lipici la ei... Din păcate pentru instituţia numită Voiculescu, toate aceste strategii au devenit atât de evidente pentru tânăra generaţie, încât râd şi copiii pe înfundate”, spune Oreste pe blogul său, făcând referire la plecarea celor trei antenişti în Statele Unite.
Opinia lui Oreste nu l-a lasat pe Mircea Badea fără replică, realizatorul emisiunii “În gura presei”, de la Antena 3, scriind pe blogul personal:
“Aproape în fiecare zi se mai transformă unu’. Din om normal ca un om, devine un zombi agresiv care mestecă toooaaaate clişeele propagandei băsiste ca şi cum le-ar fi descoperit şi înţelepţit acum o secundă. Le preia cu mult entuziasm, le azvârle cu ticăloşie şi furie oribilă, dupa care, ce sa vezi, luptă pentrul locul lui de muncă.
Adică eşti cenzurat, împilat, oripilat, lucrezi la un mogul malefic, (...), dar te agăţi cu dinţii de banii pe care îi iei de la locul odios. Mogulul e horror, dar banii e buni. Ca atare, te şi tângui când alţii iau, în locul tău, decizia de bun simţ şi te eliberează din temniţa cenzurii