Preşedinta Frontului Naţional (FN) din Franţa, Marine Le Pen, s-a întâlnit, ieri, la Stockholm, pentru prima dată, cu liderul partidului de extremă-dreapta Democraţii Suedezi (SD). Sursa: Reuters
Ea s-a deplasat în capitala Suediei, cu toată discreţia, pentru o reuniune a Alianţei Europene pentru Libertate (EAF).
Cu acest prilej, Marine Le Pen a avut o întrevedere cu Jimmie Aakesson, au precizat Democraţii Suedezi.
„Sunt foarte încântată. Am avut ocazia să mă întâlnesc, în cadru neoficial, cu preşedintele Democraţilor Suedezi care ne-a primit foarte cordial”, a declarat ea, la postul suedez de televiziune TV4.
În legătură cu motivele acestei apropieri, şefa extremei-dreapta franceze a răspuns: „Deoarece avem multe puncte în comun. Deoarece suntem patrioţi. Ne apărăm poparele şi avem aceeaşi abordare a problemelor cu care se confruntă popoarele noastre în prezent”.
„Cred că putem avea o pondere importantă în Parlamentul European”, a declarat Marine Le Pen pentru agenţia suedeză de ştiri TT.
„Ea se întâlneşte cu asociaţia europeană a partidelor similare FN, pentru a încerca să creeze un grup parlamentar după alegerile europene”, a confirmat o sursă din cadrul Frontului Naţional.
Potrivit TT, Marine Le Pen a informat că, în afara Democraţilor Suedezi, mai discută despre grupul parlamentar cu belgienii din Vlaams Belang, italienii din Liga Nordului şi olandezii din Partidul pentru Libertate (PVV).
În schimb, ea refuză orice contact cu grecii din Zori Aurii şi cu ungurii din partidul Jobbik. „Pentru mine, este fundamental exclus să avem vreo legătură cu ei, în măsura în care nu suntem de acord şi nu împărtăşim aceleaşi valori”, a explicat Marine Le Pen.
„A fost o scurtă discuţie informală în care cei doi lideri au făcut cunoştinţă. Ei nu s-au întâlnit niciodată înainte