Ca observator detasat al subiectului unitatii dreptei nu pot sa nu notez un paradox. Cei care ne prezinta sau sustin acest scenariu ca singurul capabil sa ofere o alternativa la urmatoarele confruntari electorale uita sau trec sub tacere usturatoarea lectie a ARD-ului de anul trecut.
Partidele de centru-dreapta cu afiliere la popularii europeni se indreapta oricum spre o fuziune asteptata si naturala, prin prisma doctrinei, a cutumelor organizationale dar si, de ce nu, a istoriei comune a oamenilor ce le compun. Vorbim despre un partid nascut totusi din vechea placenta a FSN, care cere prin diferite voci unirea cu partide fabricate fie prin acte de dizidenta, fie dintr-un pur ambit prezidential.
Asa cum USL-ul nu a invatat nimic din trista istorie a epocii Iliescu-Nastase, tot asa actualele partide din opozitie nu au invatat sau nu vor sa-si aduca aminte de marile deceptii numite CDR sau Alianta DA.
Ce a facut totusi ca "dreapta unita" sa sufere o umilitoare infrangere anul trecut? Ce a dus la compromiterea iremediabila a vechilor aliante in care milioane de oameni si-au pus sperantele? Raspunsul la aceasta intrebare este si testul pe care clasa politica trebuie sa-l treaca in ansamblu daca doreste sa astupe enormele falii aparute in societatea romaneasca. Raspunsul este integritatea.
Ce s-a ales deci de toate intentiile nobile pe care politicienii le revarsa din abundenta in preajma alegerilor in capul unui electorat tot mai dezabuzat, mai fara solutii, mai furios? Ce s-a ales de onoarea "nereperata" a dreptei unite, care in 2012 a infiintat o comisie de integritate pentru selectia candidatilor? In afara unui exercitiu de imagine si de reala dedicare a unei parti a "comisiei Macovei", mai nimic.
Personaje compromise au fost asumate pe liste deopotriva de PDL, Forta Civica ori PNTCD, fie prin vocile sefilor
