Pentru ca România să rămână relevantă pentru etapa post pivot american şi post criza economică este nevoie de un angajament mult mai ambiţios. România poate să joace rolul unei platforme de ancorare occidentală în spaţiul dintre Marea Adriatică, Marea Neagră şi Marea Caspică. Trebuie să şi vrea. | De Andrei Ţărnea

Articolul a fost preluat din FP România nr. 36 (septembrie/ octombrie 2013).

Marco Polo a inventat Vestul descoperind China şi proiectând-o în imaginarul colectiv al europenilor. Reală sau nu, călătoria sa pe Drumul Mătăsii a marcat, pentru prima dată de la Imperiul Roman, locul "Europei" într-o geografie şi economie globală. Jocurile de putere în spaţiul mediteranean au primit, în consecinţă, o dimensiune concretă în Est.

Competiţia pentru resurse şi acces se deschide pentru o nouă geografie. Emergenţa economică şi comercială a Ligii Hanseatice intra în competiţie cu Veneţia, Genoa, Ragusa etc. şi devine la fel de importantă ca puterea militară a unor puteri continentale. Ţările de Jos, Germania, Polonia investesc masiv în Drumul Mătăsii, sursă de prosperitate şi dezvoltare. Descoperirea Americilor consfinţeşte această evoluţie geopolitică, oferind Europei un Vest atlantic. Restul este ceea ce numim istoria modernă a Occidentului şi este un set continuu de faceri şi desfaceri, în care forţe interne au determinat statura şi influenţa spre bine şi rău a spaţiului convenţional numit Vest. Dincolo de forţa supremă a ideilor, de la început, comerţul a fost instrumentul predilect de proiecţie a influenţei occidentale în lume.

Redefinirea Vestului

Astăzi, ameninţarea cea mai mare asupra Vestului stă în egală măsură înăuntrul societăţilor occidentale, cât şi în afara lor. Migraţie, demografie, evoluţii economice, toate modifică peisajul politic şi ideologic. Globalizarea implic